Ce alege Dorin Chirtoacă – preşedinţia PL sau Primăria capitalei
Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, are de gând să candideze pentru al treilea mandat la şefia capitalei. Acesta, însă, le-a dat de înţeles locuitorilor municipiului să nu îşi facă iluzii cu privire la un viitor luminos pentru municipiu în următorii zece ani. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii "În Profunzime", la Pro TV.
Între preşedinţia Partidului Liberal şi Primăria capitalei, Dorin Chirtoacă alege a doua variantă. "Partidul nu e un obiect de primit şi de predat, lucrurile se pot schimba în funcţie de ce spun oamenii din teritoriu, de ce decide echipa de la conducere. Dacă aş fi fost eu preşedinte al PL, în 2011 cu siguranţă mi-ar fi fost mult mai greu să obţin al doilea mandat de primar. Şi aşa a fost la limită, 50 la 50. Doresc să îmi consolidez echipa la primărie şi să continui dezvoltarea oraşului. Da, vreau să candidez pentru al treilea mandat", a declarat edilul.
Acesta a adăugat, însă, că oraşul Chişinău nu are şanse să facă, în următorii 10 ani, concurenţă capitalelor europene. "În mod normal, pentru ca lucrurile să se schimbe în totalitate în capitală, inclusiv prin profesionalizarea echipei de la primărie, avem nevoie de 10, 20 de ani", a precizat Chirtoacă.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, deţine al doilea mandat în această funcţie. Publika.md aminteşte că săptămâna trecută, propunerea socialiştilor privind iniţierea procedurii de demitere a primarului a fost inclusă pe ordinea de zi a CMC, fiind susţinută şi de consilierii comunişti.
- Chirtoacă, nemulţumit de reacţia unor subalterni la seismul de duminică. "Cutremurul nu cunoaşte sărbători"
- Dodon cere insistent demiterea lui Chirtoacă. AFLĂ ce soluţie are liderul PSRM după ce judecata a spus NU referendumului
- Demiterea primarului Dorin Chirtoacă, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Municipal