Un moldovean, a ascuns în roata de rezervă, aparate electrice pentru prepararea mâncării, pentru a le transporta ilegal în Republica Moldova. Cazul a fost înregistrat în vama Tudora.
Astfel, urmare a verificării unui autoturism de model "Nissan Sentra", ce se deplasa din Ucraina spre Republica Moldova, în portbagajul mașinii, precum și în spațiul destinat roții de rezervă au fost depistate 17 aparate electrice pentru prepararea mâncării, tăinuite în scopul transportării ilicite.
Șoferul, în vârstă de 39 de ani, a declarat în cadrul controlului vamal că transportă doar bunuri personale.
Ulterior, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar șoferul riscă să fie sancționat contravențional.