Ce au ridicat oamenii legii în urma perchezițiilor efectuate în biroul, domiciliul şi automobilele judecătorului Alexandru Gheorghieş (VIDEO)
Valută națională, dar și dolari, euro, hrivna ucraineană și roni, a căror proveniență nu a putut-o justifica și două cartușe pentru armă de vânătoare cu țeavă lisă, ce erau păstrate fără respectarea regulilor de păstrare corectă a armei și munițiilor conform legislației în vigoare și actelor normative ale MAI au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate marți la biroul, domiciliul şi în autoturismele fostul şef şi actualul judecător al Curţii de Apel Bălţi, Alexandru Gheorghieş, bănuit de îmbogăţire ilicită.
Totodată, în rezultatul acțiunilor de urmărire penală efectuate de procurorii anticorupție și ofițerii SIS au fost depistate și ridicate telefoane mobile, înregistrări video din cadrul mai multor instituții, documente în original, contracte, recipise, care au importanță pentru cauza penală.
În urma acțiunilor de urmărire penală, magistratul și încă două persoane, complicii acestuia, au fost recunoscuți în calitate de bănuiți, urmând să fie puși sub învinuire.
Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Anticorupție, complicii au depus declarații și cooperează cu procurorii, indicând asupra faptelor imputate magistratului de îmbogățire ilicită.
Judecătorul și încă o persoană bănuită în cadrul cauzei penale au fost reținute și plasate în izolator pe un termen de 72 de ore.
Citeşte şi: PERCHEZIŢII în biroul de serviciu şi în automobilele unui judecător din cadrul Curții de Apel Bălți
Citește și: Judecătorul Curţii de Apel Bălţi, bănuit de îmbogăţire ilicită, a fost reţinut