Ce cred analiştii politici despre reacţia oamenilor de la Palanca
Reacţia oamenilor din Palanca, faţă de semnarea Actului privind delimitarea hotarelor pe segmentul autostrăzii "Odesa-Reni", poate fi înţeleasă, odată ce nu li s-au dat explicaţii clare în privinţa accesului către terenurile lor de dincolo de traseu. Este părerea expertului IDIS "Viitorul" Corneliu Ciurea, exprimată în emisiunea Publika Report.
"Este normal să existe asemenea discuţii întrucât cei de la Palanca nu sunt siguri cu privire la viitorul lor. Este întotdeauna stresantă o schimbare de situaţie bruscă pentru că ei au mai avut experienţe nefericite anterior. Anumite forţe politice agită acest subiect al Palancăi şi fac foarte multă vâlvă în jurul problemei", a declarat expertul IDIS "Viitorul", Corneliu Ciurea.
Preşedintele PPCD, Victor Ciobanu, consideră că discuţiile politice nu pot fi evitate.
"Nu putem evita discuţiile politice majore pentru că într-adevăr de aici şi porneşte toată cheia subiectului. Am văzut negocierile lui Lucinschi cu Kucima în perioada sfârşitului anilor ‘90 şi am văzut discuţiile şi negocierile dintre Filat şi Timoşenko, din păcate noi nu cunoaştem aspectele tenebre ale acestor discuţii", a spus preşedintele PPCD, Victor Ciobanu.
"Suntem în situaţia de legalitate deplină a tratatului. Nu există nicio hotărâre a Curţii Constituţionale, care spune invers", a explicat drectorul de programe a Asociaţiei Politică Externă, Eugen Revenco.
Tronsonul de autostradă Odesa-Reni de lângă satul Palanca, raionul Ştefan Vodă, a trecut definitiv în posesia Ucrainei. Asta după ce joi Moldova şi Ucraina au semnat un document privind stabilirea hotarelor. Semnarea actului a provocat un nou val de nemulţumiri printre locuitorii satului Palanca.
- Moldova şi Ucraina reiau discuţiile privind dreptul de proprietate a terenului de sub autostrada Odesa-Reni
- Bornele de frontieră instalate de-a lungul şoselei de la Palanca au fost scoase azi de grănicerii ucraineni
- Un diplomat ucrainean, acreditat în Moldova, a fost convocat la Ministerul de Externe pentru a da explicaţii despre scoaterea bornelor de frontieră de la Palanca