Ce DECIZIE a luat instanța în cazul unui decan și a unui șef al USEFS, acuzați de trafic de influență. Procuratura Anticorupție va contesta sentința
Foto: renasterea.ro
canal tv
Un decan al facultății de Kinetoterapie ocupațională a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport (USEFS) și un șef al catedrei respective au fost amendați cu câte 112 500 lei fiecare, fiiind găsiți vinovați de trafic de influență. Sentința a fost dată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Procuratura Anticorupție urmează să conteste sentința din motiv că inculpații nu au fost privați de dreptul de a ocupa funcții de conducere în instituțiile de învățămînt din Republica Moldova.
Acuzații, în schimbul a 1000 euro, pretindeau că pot influența lectorii din cadrul aceleiași instituții de învățământ în vederea evaluării pozitive a cunoștințelor unui student la examenele restante pentru anul 3 și 4 de studii, la 3 examene de stat, inclusiv la susținerea tezei de licență, în vederea evitării exmatriculării acestuia și obținerea diplomei de absolvire.
Cei doi au primit 800 de euro sub controlul Centrul Național Anticorupție, convenind ca restul sumei de 200 de euro să le fie transmisă până la data începerii examenelor.
Inculpații și-au recunoscut vina.
Banii primiți pentru săvîrșirea infracțiunii, 800 de euro s-a decis a fi trecuți în contul statului, la devenirea definitivă a sentinței.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.