Ce destinaţii aleg moldovenii pentru vacanţa de iarnă
Ne despart mai puţin de două luni de sărbătorile de iarnă. Dacă vreţi ca darurile de la Moş Crăciun să vă găsească în străinătate puteţi de pe acum să vă planificaţi vacanţa. Agenţiile de turism au pachete turistice atât pentru Crăciun, cât şi pentru noaptea dintre ani.
La fel ca în anii precedenţi, România rămâne destinaţia de iarnă preferată a moldovenilor.
Agențiile de turism din Capitală nu duc lipsă de clienți.
"Cea mai solicitată destinaţie rămâne a fi România, pentru a sărbători Crăciunul şi Revelionul. O parte din moldoveni au gusturi exotice și preferă să își sărbătorească Crăciunul, Anul Nou undeva pe plaje. Egiptul rămâne a fi cea mai solicitată destinaţie dintre vacanţele exotice", a declarat reprezentantul unei agenţii de turism, Ala Cernobai.
"În fiecare an mergem la munte. Mergem la Braşov", a spus un client.
"Crăciunul cred că o să merg la munte, la Braşov pentru că atmosfera este mai frumoasă, am să simt în voie atmosfera de Crăciun", a spus un client
"Ne gândim în România probabil. Aţi rezervat deja? Încă nu, dar suntem în plan de a rezerva. Sinaia probabil", a spus un client
Agenţiile de turism au pus deja la bătăie oferte pentru toate gusturile şi buzunarele. Cea mai ieftină vacanţă poate fi petrecută în staţiunea Bukovel din Ucraina. Cinci nopţi de cazare pentru o persoană, în perioada Crăciunului sau a Revelionului, costă 135 de euro. Preţul include transportul și două mese.
Cu 65 de euro mai mult vor plăti turiştii care optează pentru un sejur de şase zile la Braşov. Tariful include şi cina de sărbătoare.
Odihna de Crăciun într-un hotel de patru stele de la poalele munţilor din Bulgaria costă, în medie, 280 de euro pentru o persoană. În preţ nu este inclus însă transportul.
Un sejur de cinci nopţi în staţiunea Insburg din Austria costă 430 de euro, cu două mese incluse. Biletul de avion este achitat suplimentar.
Cu aproximativ 900 de euro turiştii se pot odihni cinci nopţi într-un hotel de patru stele din Alpii italieni. Moldovenii care vor să viziteze târgurile de Crăciun din Europa pot opta pentru o escapadă la Budapesta şi Viena. Un tur cu autocarul costă 165 de euro pentru o persoană, cu două nopţi de cazare incluse în preţ.
Totuşi, cei care vor să întâmpine noaptea dintre ani departe de frig pot alege destinaţii exotice. Un sejur în Egipt all inclusive porneşte de la 450 de euro, iar o vacanţă în Dubai cu mic dejun şi cină inclusă costă în jur de 700 de euro.
Revelionul pe insulele Maldive vă va lăsa fără 1.750 de euro, iar pentru plajele din Thailanda va trebui să plătiţi 1.815 de euro.
Pentru unii însă sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej de a rămâne acasă, alături de familie:
"Acasă la părinţi, la ţară. Sunt studentă şi voi merge cred că la părinţi."
"Sărbătorile de iarnă, de obicei le petrec în familie alături de părinţi, prieteni, bunici. Planuri să plec peste hotare nu am."
Cei care îşi rezervă pachetele turistice de pe acum pot obţine de la agenţiile de turism reduceri de până la 15 procente.
- Planifici o vacanţă în Turcia? VESTE BUNĂ! Preţurile pachetelor turistice pentru luna iunie au scăzut
- Turcia, cea mai populară destinaţie pentru ruşi. Cât costă un sejur pentru o persoană
- Agenţiile de turism: Cei care şi-au rezervat vacanţa în Turcia, dar vor să o anuleze, VOR PLĂTI PENALITĂŢI
- 300.000 de moldoveni s-au odihnit peste hotarele ţării. Topul destinațiilor alese
- Oferte generoase pentru vacanţa de iarnă! Unde ai putea să călătoreşti
- VACANŢĂ de Toamnă pentru elevii claselor primare. Câte zile vor sta acasă