Ce este cancerul de col uterin și cum îl poți preveni. Explicațiile medicilor
În Moldova, la fiecare două zile, o femeie moare din cauza cancerului de col uterin, provocat de virusul papiloma uman, sau HPV. Medicii atrag atenţia că maladia nu ţine cont de vârstă sau de modul de viaţă, iar boala poate fi depistată din timp cu un simplu test citologic care este gratuit.
„Apariţia cancerului de col uterin este precedată de o serie de anomalii celulare, caracterizate prin diferite schimbări la nivel de col uterin.”
Cancerul de col uterin este a treia cauză de deces în rândul femeilor din ţara noastră, deoarece pacientele ajung prea târziu la medici, când maladia e deja într-un stadiu avansat. Oxana Arceanis şi-a făcut primul test citologic în 2017, la recomandarea medicului de familie. Diagnosticul pus a lovit-o ca un trăsnet.
„Mi-au dat lacrimile, pentru că sunt o persoană care practic deloc nu se îmbolnăveşte şi nu m-am aşteptat, mă gândeam că sunt totul bine că nu se poate întâmpla aşa ceva cu mine, dar uite că s-a întâmplat şi cu mine.”, a menționat Oxana Arceanis, locuitoare a municipiului Chişinău.
A fost nevoită să se opereze şi acum e bine, dar experienţa a marcat-o. Medicii spun că incidenţa cazurilor de cancer de col uterin e mai mare în mediul rural, deoarece femeile de la sate ajung foarte rar la un consult.
„Cancerul de col, evident, nu apare peste noapte, nu apare într-o zi, două zile, apare pe un fundal deja schimbat a ţesuturilor colului uterin. Este o afecţiune întâlnită des la femei în vârstă de 40-45 de ani şi 50-55 de ani. În jurul la 300 de femei din Republica Moldova anual sunt luate la evidenţă cu cancer de col uterin în diferite stadii.”, a precizat Veronica Ciobanu, medic oncolog- ginecolog
Testul citologic se efectuează gratuit cu trimitere de la medicul de familie. Vestea bună este că acest tip de cancer poate fi prevenit foarte uşor, cu un simplu vaccin care are o eficacitate de aproape 100%. Vaccinul anti-HPV e disponibil în 86 de ţări, inclusiv în Moldova, pentru fetele care au împlinit 10 ani şi până la vârsta de 26 de ani. Din păcate, la noi în ţară, majoritatea părinţilor sunt reticenţi, iar numărul adolescentelor care se vaccinează este foarte mic.
În Moldova sunt aproximativ 4300 de femei bolnave de cancer de col uterin. Pentru a conştientiza pericolul acestei boli, săptămâna aceasta în ţară se derulează campania naţională de prevenire a cancerului de col uterin.