Celebrul monstru din Loch Ness este cel mai probabil un țipar uriaș. Aceasta este una din cele mai recente concluzii la care au ajuns cercetători din Noua Zeelandă.   

Cercetătorii neozeelandezi au încercat să catalogheze toate speciile de animale care trăiesc în lacul din nordul Scoției cu ajutorul ADN-ul extras din apă. În urma analizelor, au descoperit că nu există nicio vietate de mari dimensiuni, care ar putea fi confundată cu legendarul monstru.

Ţiparii uriaşi reprezintă cea mai probabilă explicaţie pentru observaţiile raportate care îl vizează pe așa-zisul monstru din Loch Ness, a anunţat, joi, un biolog neozeelandez, potrivit agerpres.ro. 

După ce au analizat ADN-ul mostrelor de apă din lacul scoțian, au fost descoperite cantităţi mari de ADN de ţipar, însă nicio secvenţă de ADN reptilian. Au fost excluse de asemenea și sugestiile precum că ar fi vorba de o pisică de mare.

Cercetătorii au găsit şi ADN neidentificat, dar nicio dovadă de plesiozaur, reptile cu gât lung, al căror corp era similar cu cel al „monstrului" ce ar fi fost văzut în lacul scoţian, scrie realitatea.net

Astfel s-a ajuns la concluzia că în Loch Ness trăiesc foarte mulți țipari, din specia anghilă europeană. Cercetătorii spun că aceștia migrează în lacurile din Scoția de la peste peste 5.000 de kilometri din Marea Sagrasso, de lângă Bahamas, unde își depun de regulă ouăle, potrivit BBC.

Legenda Monstrului din Loch Ness este una din cele mai vechi și cunoscute povești din Scoția, a devenit subiectul multor cărți de aventuri, filme și documentare, care au făcut ca lacul să devină un obiectiv turistic important.

Primele informații despre prezența unei creaturi nemaintâlnite în lacul scoțian adânc de 230 de metri datează de cel puțin 1.500 de ani. Se spune că de pe vremea sfântului Columba din Iona, despre care se povestește că ar fi îmblânzit monstrul acvatic după ce acesta omorâse un slujitor al său în anul 565 e.n.

Interesul oamenilor pentru creatura din Loch Ness a fost stârnit de o  fotografie din 1934, care pare să prezinte un cap asemănător celui de plesiozaur deasupra valurilor. Fotografia a inspirat ani la rând numeroase expediţii de tip „vânătoare de monştri", dar şi monitorizări ştiinţifice ale lacului scoţian.