Ce este Freezin Rain sau ploaia înghețată, fenomenul care a pus stăpânire peste Chișinău
Majoritatea drumurilor din Capitală au fost acoperite de un strat gros de polei, aşa că circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă. Muncitorii de la Exdrupo au lucrat la capacitate maximă pentru a reuşi să împrăştie antiderapant pe toate străzile.
”Ploaia a înghețat datorită unui ciclon mediteranean, care aduce aer cald și umed, care a intrat în contact cu o masa de aer rece care vine dinspre nord. Aerul rece e mai dens și este mai aproape de sol, iar aerul cald fiind mai usor, alunecă peste el și așa apar morii. Această ploaie vine din aerul cald de deasupra și se răceşte când trece prin aerul rece, iar la contactul cu solul sau pe diferite obiecte îngheață atunci cănd temperatura este sub 0 grade”, ne-a declarat meteorologul Silviu Grigore.
Zăpada astfel depusă nu se va transforma în gheață, dar va îngheța, pe măsură ce vor mai cădea temperaturi sub formă de ploaie sau mixte. Iar în zilele următoare o masă de aer tot mai rece va veni din nord-est și vremea va deveni geroasă.
În următoarele zile, vreme se menține rece. În următoarele zile se așteaptă ninsori, iar pe timp de noapte temperaturile vor coborî până la -12 grade Celsius.
Fenomenul de freezing rain provoacă perturbări grave în domeniul transporturilor aeriene sau terestre, precum şi în domeniul trasportului energiei electrice (liniile aeriene de transport a energiei electrice).
Freezing rain – ploaia îngheţată poate depune pe obiectele aflate la sol un strat de gheaţă cu grosime variabilă ce poate ajunge până la 2-3 mm. În situaţia în care, pe o aeronavă aflată la sol se depune gheaţă datorită ploii îngheţate, masa acesteia poate creşte cu câteva tone. De asemenea suprafeţele de control ale aeronavei, profundoarele, flapsurile, se blochează şi devin inutilizabile.