Ce făcea un bărbat beat criţă la frontiera moldo-ucraineană
Polițiștii de frontieră au documentat un cetățean al Ucrainei pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.
Puțin trecut de miezul nopții, inspectorul de serviciu din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră "Criva" a monitorizat acțiunile unei persoane care înainta, pe jos, din Ucraina în R.Moldova. Operativ, la fața locului s-a deplasat grupa de intervenție, în vederea reținerii persoanei în cauză. Astfel, polițiștii de frontieră au depistat pe direcția localităților Criva-Mamalîga, un bărbat de 39 de ani, originar din regiunea Cernăuți, Ucraina.
În discuții, persoana nu și-a putut justifica prezența în zonă, ba mai mult, acesta era în stare avansată de ebrietate. Polițiștii de frontieră au condus ucraineanul la Sector, pentru efectuarea cercetărilor adiționale.
Din declarații, s-a aflat că bărbatul era în ospeție la o rudă din Mamalîga, însă în urma unei cerţi a decis să revină în localitatea de baștină și, fiind amețit de băutură, s-a rătăcit la frontieră.
Pe faptul dat, polițiștii de frontieră au pornit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Ulterior, bărbatul a fost predat autorităților din Ucraina.