Ce i-au scris Johannis, Putin, Poroşenko, Lukaşenko şi Nazarbaiev lui Timofti
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și-a sărbătorit ieri, 22 decembrie, ziua de naştere. Șeful statului a primit mesaje de felicitare din partea mai multor înalți demnitari.
Președintele României, Klaus Johannis, i-a transmis lui Nicolae Timofti urări de sănătate, fericire, putere de muncă și împliniri profesionale.
"Doresc să vă reconfirm sprijinul meu deplin și necondiționat pentru atingerea obiectivelor comune privind integrarea europeană a Republicii Moldova și implementarea proiectelor bilaterale menite să conecteze mai strâns statele noastre. Suntem ghidați, în acest efort, de spiritul Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, de patrimoniul nostru comun de valori, precum și de așteptările cetățenilor de pe cele două maluri ale Prutului", se arată în mesajul președintelui României.
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a urat lui Nicolae Timofti, sănătate, prosperitate și succese, exprimându-și, totodată, speranța că relațiile moldo-ruse se vor dezvolta în beneficiul popoarelor ambelor țări.
Şi liderul de la Kiev, Petro Poroșenko, i-a transmis șefului statului sănătate, fericire și realizări profesionale.
"Îmi exprim încă o dată recunoștința pentru susținerea de către Republica Moldova a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Îmi exprim convingerea că intensificarea colaborării moldo-ucrainene în diverse domenii servește intereselor ambelor popoare", se arată în mesajul președintelui Petro Poroșenko.
La rândul său, președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko, i-a adresat cordiale felicitări și urări de bine președintelui Nicolae Timofti, exprimându-și convingerea că "prin eforturi comune va fi valorificat potențialul cooperării moldo-belaruse, în spiritul relațiilor prietenești între popoarele noastre".
Un mesaj de felicitare i-a adresat domnului Nicolae Timofti și președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev.
"Domnule Nicolae Timofti, vă doresc multă sănătate și noi succese în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere. Am ferma convingere că relațiile tradiționale de prietenie și bună înțelegere existente între Republica Moldova și Republica Kazahstan vor contribui și pe viitor la dezvoltarea și extinderea cooperării bilaterale, în beneficiul ambelor noastre popoare", se arată în mesajul președintelui kazah Nursultan Nazarbaiev.
Publika.md aminteşte că ieri, 22 decembrie, Nicolae Timofti a împlinit 66 de ani.
Actualitate