Ce-i urează moldovenii lui Vladimir Putin, cu ocazia împlinirii celor 60 de ani VIDEO
Sănătate, împliniri, să conducă ţara conform aşteptărilor cetăţenilor şi să dezvolte relaţiile de prietenie cu Moldova. Sunt câteva dintre urările moldovenilor adresate preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, cu ocazia împlinirii celor 60 de ani.
Iată urările moldovenilor pentru Vladimir Putin:
"Să fie sănătos, să poată conduce. Dumnezeu să-i dea înţelepciune şi să conducă ţara după voia Domnului, iar poporul să fie mulţumit".
"Multă sănătate şi mai multă loialitate faţă de oamenii din jur. Încrederea o are, puterea de a fi un conducător bun este, dar să fie puţin mai blajin la suflet".
"Să trăiască mult, că-i om deştept. Şi gata! Asta e normal, să trăiască mult că-i om deştept, Putin, Vladimir Vladimirovici! Eu aş fi bucuros dacă ar mai fi un Putin şi la noi, şi unul în Rusia".
"Multe împliniri şi realizări. Tot ce a promis să îndeplinească. Să-şi păstreze frumuseţea şi dragostea de ţară până la adânci bâtrâneţe".
Totuşi, unii dintre moldoveni sunt mai rezervaţi când vine vorba de urări la adresa lui Putin.
"Sănătate, numai bine şi mulţi ani înainte, atât! Pentru mine el nu este atât de important. Nu-mi place. Este totalitar!", a un bărbat.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a născut pe 7 octombrie 1952, la Leningrad. El se află în fruntea Rusiei de peste 12 ani.
- Puterea de la Moscova măcinată de conflicte. Poziţia lui Putin, ca ţar care ia toate deciziile slăbeşte, scrie Financial Times
- Vladimir Putin împlineşte 60 de ani. Mesajul opoziţiei: Trimitem bătrânul la pensie
- Putin, supereroul Rusiei: A pilotat avioane, a condus o maşină de Formula 1 şi a practicat artele marţiale