Practica internaţională arată că, cel mai des, diplomaţii străini sunt numiţi "persona non grata" pentru spionaj. Alte motive ar mai fi nerespectarea legilor ţării în care îşi exercită misiunea sau pentru imixtiuni în treburile interne. 

Un stat poate declara un diplomat străin drept persoană indezirabilă în conformitate cu articolul 9 din Convenția ONU de la Viena privind relațiile diplomatice.

Ţara gazdă nu este obligată să îşi motiveze decizia, iar persoana acuzată trebuie să părăsească statul în cel mult 48 de ore. De obicei, diplomatul este rechemat de conducerea ţării sale. Nu există nicio prevedere în Convenţia ONU de la Viena, care să vorbească despre faptul că ţara care a impus această interdicţie unui diplomat nu o poate scoate.

Practic, însă, nu este cunoscut niciun caz în care o ţară a renunţat la deciziile prin care un diplomat a fost declarat "persona non grata". Pe de altă parte, diplomatul declarat persoană indezirabilă poate reveni în ţara în care s-a aflat în misiune doar în calitate de persoană fizică. Termenul "persona non grata" este folosit în prezent în limbajul diplomatic internaţional, dar originile sale nu au fost niciodată investigate pe deplin.

Este cunoscut că provine din limba latină, dar primele sale menţionări apar abia în epoca medievală, începând cu secolul al XV-lea. Termenul a început să fie folosit pe larg la începutul secolului al XIX-lea, în negocierile dintre monarhiile protestante europene şi Vatican. Ulterior, acesta a fost transferat în limbajul diplomatic.