Ce înseamnă să fii angajat la o "fabrică de troll" din Sankt Petersburg
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a inculpat 13 cetățeni ruși și trei organizații din Federația Rusă pentru implicare în alegerile prezidențiale americane din 2016.
Acum, foști angajați ai "fabricii de troli" din Sankt Petersburg spun că se simt răzbunați de decizia luată de autoritățile americane, pentru umilința de a fi obligați să scrie minciuni zi de zi, scrie ziare.com.
Marat Mindiyarov, un fost angajat rus al "fabricii de troli", a povestit despre activitatea pe care a desfășurat-o în perioada în care în Statele Unite aveau loc alegerile premilinare din cadrul celor două partide pentru desemnarea candidatului la președinție. Mindiyarov susține că în acea perioadă s-a simțit că unul dintre personajele din cartea "1984" scrisă de George Orwell, informează Washington Post.
Marat Mindiyarov s-a angajat din întâmplare la "fabrica de troli" din Sankt Petersburg, deoarece era șomer și își căută de lucru. Spune că jobul lui constă în postarea de comentarii în care nu își exprimă propria opinie, ci scria ceea ce îi cereau șefii săi.
Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, susține că el și ceilalți 300-400 de angajați erau obligați să scrie că "albul este negru și negrul este alb". Când Uniunea Europeană a sancționat Federația Rusă din cauza intervenției în Ucraina și moneda națională a început să scadă puternic, Mindiyarov trebuia să scrie că "viața în Rusia este minunată, că rubla rusească s-a întărit și că în urma sancțiunilor țara a devenit mai puternică."
Întrebat despre cum se realiza trollingul, Mindiyarov a declarat că "era o echipă de trei troli și trebuia să pară să suntem oameni adevărați. Unul dintre noi scria ceva negativ, apoi ceilalți doi intervenau și îi scriau primului că a greșit.
În cele din urmă, primul trol era convins de greșeala sa. Cam acestea erau piesele pe care trebuia să le jucăm.
Întrebat dacă crede că trollingul a funcționat, fostul angajat rus a mai spus "Cine citește cu adevărat comentariile în articole de știri? A fost o muncă colosală, dar inutilă pentru rușii de rând. Dar pentru americani se pare că a funcționat. Ei nu sunt obișnuiți cu acest tip de înșelătorie."
Mindiyarov a precizat că în fabrică din Sankt Petersburg există și Departamentul Facebook care era concentrat pe cititorii americani și că și-a dorit și el să lucreze acolo deoarece salariul era aproape dublu.
"Nu am reușit să mă transfer. Trebuia să știi la perfecție limba engleză, iar eu am picat testul. Cititorul nu trebuie să aibă sentimentul că ești străin. Cerințele lingvistice erau foarte ridicate".
Mindiyarov a lucrat într-o cameră care tot timpul avea jaluzele trase, unde erau 20 de calculatoare: "Erau două ture de câte 12 ore și nu trebuia să întârzii nici măcar un minut. Norma era de 135 de comentarii. Îți petreceai tot timpul într-o încăpere cu 20 de calculatoare conectate la Internet, iar jaluzelele erau mereu trase. Era ca o linie de producție, toată lumea avea câte ceva de scris. Aveai sentimentul că lucrezi într-o fabrică ca oricare alta, nu într-un mediu creativ", a mai spus fostul trol, care pentru munca să primea un salariu de aproximativ 700 de dolari pe lună.
Întrebat de reporterii de la Washington Post de ce și-a dat demisia de la "fabrica de troli", Mindiyarov a declarat că "îmi era rușine să lucrez acolo" și că după ce a plecat a observat că nivelul comentariilor a crescut și ca în preajma alegerilor din Statele Unite campaniile de fake-news s-au înmulțit extrem de mult.
Serviciile secrete americane au conchis că președintele Rusiei, Vladimir Puțin, a ordonat campania de influențare a rezultatului scrutinului prezidențial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump.
FBI, Senatul SUA și Camera Reprezentanților anchetează cazul ingerințelor Rusiei în campania electorală și presupusele contacte între apropiați ai lui Donald Trump și oficiali ruși. Cel puțin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a președintelui Donald Trump - Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous - sunt inculpați în investigația din SUA privind ingerințele Rusiei.
- Pavel Filip: Ne dorim o relaţie prietenoasă cu Rusia
- IMAGINI REVOLTĂTOARE în Rusia! Trupul neînsufleţit al unui bărbat căzut de la etaj, LĂSAT PRINTRE COPII
- Competiție spectaculoasă în Rusia. Mai mulți sportivi s-au întrecut cu motocicletele pe un circuit de gheață
- Lavrov avertizează SUA să "nu se joace cu focul" şi să îşi măsoare paşii în Siria