Ce intenţiona să facă cu cei 3.500 de euro băiatul care şi-a răpit sora mai mică (VIDEO)
Voia să îşi cumpere un moped şi să îşi închirieze un apartament pentru perioada rece a anului. Asta era intenţia băiatului de 16 ani care şi-a răpit sora mai mică apoi a cerut drept răscumpărare 3.500 de euro de la mama lui. Declaraţia a fost făcută de ofiţerul superior de investigaţie din cadrul Secţiei Combaterea crimelor grave al Poliţiei Chişinău, Ghenadie Taburcean.
"El a spus că 500 de euro trebuia să îi transmită complicelui minor, iar cu 3.000 de euro voia să-şi procure un moped sau un telefon nou sau să-şi închirieze un apartament pentru că vine iarna şi acum nu mai are unde dormi", a declarat Taburcean.
Potrivit ofiţerului de investigaţie, relaţia minorului cu mama sa este una ostilă. De câteva luni, băiatul nu mai dormea acasă. Mama minorului a venit la poliţie de mai multe ori pentru a cere ca oamenii legii să o ajute să-şi întoarcă copilul acasă. De fiecare dată însă el fugea.
Taburcean a declarat că oamenii legii au discutat şi cu stăpânul apartamentului. Acesta nu ar fi cerut acte în momentul în care a dat apartamentul în chirie deoarece minorul ar fi închiriat locuinţa doar pentru o zi, achitând suma necesară.
Mai mult decât atât, stăpânul apartamentului a nu suspectat nimic infracţional din cauza aspectului fizic al băiatului care părea mult mai matur decât vârsta pe care o are.
PUBLIKA.MD aminteşte că fata a dispărut în data de 10 octombrie. Poliția a fost anunțată seara chiar de fratele victimei, care până la urmă s-a dovedit a fi și organizatorul răpirii. A doua zi, mama fetei a primit un sms prin care i se cereau într-o oră 3.500 de euro drept recompensă.
Fratele minorei a avut şi un complice, şi acesta minor. Ambii infractori au vârsta de 16 ani.
Tânărul care şi-a răpit sora a mai fost anterior cercetat pentru furt.
Fratele victimei este în arest preventiv, iar celălalt suspect, în arest la domiciliu. Aceștia își recunosc parțial vina. Dacă li se va demonstra vinovăţia, indivizii riscă până la 13 ani de închisoare.
- Un prezentator TV a primit o AMENDĂ URIAŞĂ. Ce a făcut
- ECONOMII ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII. Câţi bani a economisit statul în urma achiziţiilor centralizate de medicamente
- Cel mai căutat infractor. SUA oferă 10 milioane de dolari recompensă pentru capturarea liderului unui cartel de droguri din Mexic
- Treaz sau beat, sportul este totul! IMAGINI INCREDIBILE surprinse pe o trecere de pietoni din Capitală (VIDEO)