Ce îşi doreşte Ion Caras de la meciul Moldova - Ucraina
"Dacă vom reuşi să marcăm, vom obţine un rezultat bun cu Ucraina!" De această părere este selecţionerul Ion Caras. Antrenorul spune, însă, că echipa sa va juca defensiv, din cauza diferenţei de valoare dintre Moldova şi Ucraina.
Caras îşi doreşte cel mai mult de la partida cu Ucraina ca Moldova să marcheze în sfârşit un gol, după un an de pauză.
"Realizarea suferă. Trebuie să punem capăt şi acestui lucru şi în sfârşit să marcăm. Sunt sigur că dacă vom marca vom obţine un rezultat bun", a menţionat Caras.
Chiar şi aşa, selecţionerul spune că elevii săi vor avea un joc bazat pe defensivă.
"Noi trebuie să luăm în consideraţie valoarea adversarului. Nu putem să ieşim şi ne avântăm în atac. Cu toate liniile trebuie de jucat foarte prudent", a precizat selecţionerul.
Ion Caras a fost nevoit să facă o schimbare în lot pe ultima sută de metri. Caras l-a înlocuit pe fundaşul Igor Armaş, accidentat, cu mijlocaşul Serghei Gheorghiev. Meciul Moldova - Ucraina se va juca vineri pe stadionul Zimbru, de la 21:00.