Ce mesaj a apărut pe o reţea de socializare înainte ca tânărul de 17 ani să arunce în aer filiala FSB din Arhanghelsk
Adolescentul de 17 ani care a atacat, miercuri, cu un dipozitiv exploziv filiala din Arhanghelsk a serviciului rus de securitate FSB, aruncându-se în aer, a fost identificat sub numele Mihail Zlobițki.
Tânărul era elev al unui colegiu tehnic din orașul Arhanghelsk, potrivit informațiilor Comitetului rus antiterorism, care se ocupă de ancheta în acest caz.
"Nu bea și nu fuma. Nu înjura, nu era o haimana. Nu chiulea niciodată de la școală. Nu înțeleg ce s-a întâmplat", a declarat bunica lui Mihail Zlobițki pentru corespondentul BBC din Rusia.
Înainte ca tânărul să intre în sediul FSB, un utilizator al aplicației de mesagerie Telegram, pe nume "Valeryan Panov", a avertizat că urma să aibă loc o explozie în clădirea FSB și că atentatorul "cel mai posibil va muri în timpul detonării", deoarece explozibilul nu putea fi activat de la distanță, au mai menționat anchetatorii.
Mesajul, care a fost șters între timp, fusese postat într-un grup anarhist de pe Telegram.
Totuși, niște screenshot-uri arată că, în septembrie, pe grup fuseseră postate instrucțiuni despre fabricarea de bombe artizanale.
De asemenea, cu o săptămână înainte de comiterea atentatului, pe grupul anarhist fusese intens dezbătut masacrul recent de la liceul tehnic din Kerci, unde un tânăr de 18 ani a deschis focul în cantina școlii, lăsând în urmă 20 de morți și alte 44 de persoane rănite.