Ce mesaje au transmis liderii mondiali cu ocazia Anului Nou
Liderii mondiali au venit cu mesaje pentru cetăţenii propriilor ţări, cu ocazia Anului Nou, dar şi pentru lumea întreagă. Unii dintre ei au evocat dificultăţile politice şi economice prin care au trecut, iar alţii au punctat provocările pentru 2014.
Preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici, a făcut apel la unitate în 2014. Liderul de la Kiev a numit anul care s-a încheiat cel mai dificil din istoria recentă a ţării sale. El a declarat că negocierile cu Bruxelles-ul vor continua, dar a insistat şi că Ucraina şi-a înnoit relaţiile frăţeşti cu Rusia.
"Noi stabilim un echilibru între Est şi Vest, fără să renunţăm la interesele noastre naţionale", a declarat preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici.
Cancelarul de la Berlin a transmis un mesaj optimist pentru poporul german. Angela Merkel i-a îndemnat pe oameni să manifeste iniţiativă pentru a asigura succesul naţiunii.
"Este mult de lucru pentru ca Germania să rămână la fel de puternică şi în viitor. Ştim cu toţii că progresul Europei depinde de progresul ţării noastre", a menţionat Angela Merkel.
Preşedintele francez, Francois Hollande, a evidenţiat, însă, problemele economice care au lovit ţara sa şi a promis să reducă şomajul. În schimb, Coreea de Nord vrea să păşească în noul an cu speranţa unei îmbunătăţiri în relaţiile cu vecinul din sud. Iar liderul spiritual a milioane de catolici, papa Francisc, a declarat că noul an va fi mai luminos numai dacă oameni se vor implica şi vor rezolva problemele cu generozitate şi iubire.