Ce pedeapsă a primit bărbatul găsit vinovat de cel mai grav accident feroviar din Italia
Un fost administrator al Căilor Ferate italiene, Mauro Moretti, în prezent director general al companiei de apărare Leonardo, fosta Finmeccanica, Mauro Moretti, a fost găsit vinovat de omucidere şi rănire prin imprudenţă şi condamnat la şapte ani de închisoare, în urma catastrofei feroviare de la Viareggio, din 2009, soldată cu 32 de morţi, relatează Le Parisien, potrivit zdi.ro.
Alături de Moretti, au fost condamnaţi la închisoare şi alţi 22 de foşti membri ai conducerii Căilor Ferate, pentru că nu au rezolvat problema infrastructurii învechite şi a sistemelor nepotrivite de evitare a pericolelor care au contribuit la tragedie.
Alţi 10 inculpaţi au fost achitaţi. Tribunalul urmează să îşi facă publică argumentaţia pentru decizie.
Atât Moretti – unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri italieni –, cât şi ceilalţi 22 de condamnaţi mai au două căi de apel la sentinţă.
Procesele ar putea dura ani de zile, timp în care faptele s-ar putea prescrie.
Pe 29 iunie 2009, un vagon-cisternă cu gaz petrol lichefiat (GPL) a deraiat şi a explodat când pleca din gara din Viareggio (Toscana). Suflul exploziei a distrus două blocuri mici.
Treizeci şi doi de oameni au murit, în cel mai grav accident feroviar din peste trei decenii.
- Accident feroviar în Ucraina. Un tren care transporta marfă a deraiat
- Două trenuri S-AU CIOCNIT în România. Cel puţin un om a murit (VIDEO/FOTO)
- GRAV ACCIDENT FEROVIAR, urmat de o EXPLOZIE, în Bulgaria: Patru morţi şi zeci de răniţi
- ACCIDENT FEROVIAR GRAV: 15 vagoane au ieşit de pe şine și au căzut într-un şanţ. SUNT MORŢI ŞI RĂNIŢI
- Se împlinesc 100 de ani de la CEL MAI MARE ACCIDENT FEROVIAR din România
- ACCIDENT CUMPLIT în Italia: 16 morţi şi 36 de răniţi, după ce autocarul în care se aflau a luat foc (VIDEO)