Ce preț va avea o doză din vaccinul anti-COVID-19 în Europa
Uniunea Europeană a încheiat un acord care îi permite să plătească mai puţin decât SUA pentru vaccinul împotriva COVID-19. Astfel, conform unui înalt oficial UE implicat în discuţiile cu producătorii vaccinului, blocul comunitar va plăti un preţ mai mic decât cel de 19,50 dolari pentru o doză de vaccin (cât e în SUA). Preţul reflectă şi sprijinul financiar acordat de UE şi de Germania în faza de dezvoltare a vaccinului, informează Agerpres.
Acelaşi oficial, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a precizat că preţul convenit de UE „este mai aproape de 20 de dolari decât de 10 dolari” însă a refuzat să ofere o cifră exactă, scrie digi24.ro
Comisia Europeană a anunţat că a încheiat cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech un contract pentru achiziția a 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19.
Conform acordului negociat de Comisia Europeană în numele celor 27 de state membre ale UE, acestea vor putea cumpăra 200 de milioane de doze, cu o opţiune de încă 100 de milioane.
SUA au acceptat să plătească un preţ de 19,50 dolari pentru fiecare doză din cele 100 de milioane de doze de vaccin Pfizer, un volum iniţial mai mic decât cel achiziţionat de UE. Însă Washingtonul are o opţiune pentru a cumpăra alte 500 de milioane de doze, potrivit termenilor unui acord care va fi negociat separat, iar preţul pe care îl va plăti este neclar.
În luna iunie, Banca Europeană de Investiţii, braţul financiar al Uniunii Europene, a acordat un împrumut de 100 milioane de euro firmei germane BioNTech pentru dezvoltarea şi producţia unui vaccin împotriva COVID-19, împrumut care a fost urmat în luna septembrie de o altă finanţare în valoare de 375 milioane de euro de la ministerul german al Cercetării.
Comisia Europeană a mai încheiat contracte de aprovizionare cu vacinuri cu companiile farmaceutice AstraZeneca, Sanofi şi Johnson & Johnson şi continuă negocierile cu Moderna, CureVac şi Novavax.
Potrivit acordurilor convenite de UE cu producătorii de vaccinuri, blocul comunitar oferă companiilor un avans iniţial non-returnabil în schimbul dreptului de a-şi rezerva doze de vaccin pe care statele membre UE le vor putea cumpăra la un preţ convenit în avans, dacă vaccinul va fi certificat că este eficient şi sigur de către Agenţia europeană de reglementare în domeniul medicamentelor.
Comisia Europeană nu a dezvăluit care este avansul iniţial pe care l-a plătit firmelor Pfizer şi BioNTech.