Ce reprezintă ultima măsură întreprinsă de Twitter împotriva abuzului online şi a trolilor
Twitter continuă să fie una dintre cele mai populare rețele de socializare la nivel global. Până și rezultatele financiare din ultima perioadă au confirmat o creștere a numărului de utilizatori și un interes sporit din partea investitorilor.
Din păcate, tot Twitter a întâmpinat numeroase critici din partea utilizatorilor și jurnaliștilor pentru metodele superficiale prin care tratează abuzul online și trolii, scrie playtech.ro.
Agresivitatea online și trolingul prin intermediul rețelelor de socializare este cea mai mare problemă a secolului în care trăim. Până când nu vom vedea soluții foarte bine puse la punct pentru astfel de probleme, mai bine încercăm să prevenim interacțiunea copiilor cu ele pe cât posibil.
În orice caz, când vine vorba de Twitter, BuzzFeed News a detaliat o serie de măsuri implementate de oficialii rețelei de microblogging care are potențialul de a da rezultate. Practic, este vorba de un protocol prin care sunt tratate conturile care au fost raportate pentru abuz. Ideea este cât se poate de simplă.
O persoană începe să fac postări pe Twitter de natură agresivă la adresa voastră sau a altei persoane. Din momentul în care o postare a fost raportată, în mod automat publicul persoanei agresive este micșorat brusc. Inițial pentru o perioadă de 12 ore, doar persoanele care urmăresc acel individ îi mai pot vedea postările. Cel mai probabil, perioada de penalizare va crește exponențial. De asemenea, respectivii vor primi un mesaj.
"Am detectat un comportament potențial abuziv din partea contului tău. Ca urmare, doar persoanele care te urmăresc îți mai pot vedea activitatea pe Twitter pentru perioada de timp afișată mai jos."
Restricția nu poate fi ocolită nici dacă cineva dă retweet la postarea unei persoane marcată ca abuzivă.
Pentru că nici un sistem automatizat nu este perfect, au încept deja să apară persoanele care se plâng de faptul că au fost blocate pe nedrept.
- Noi măsuri de securitate în Franţa: Agenți înarmați vor fi mobilizaţi la bordul trenurilor
- Hackerii ruși au pus în vânzare nume de useri și parole pentru 32,9 milioane de conturi de Twitter
- India ia măsuri pentru combaterea atacurilor online la adresa femeilor
- Cercetătorii Yahoo au creat cel mai bun filtru pentru agresivitate online
- #realIT. Utilizatorii de Internet cu vârste peste 55 de ani nu iau măsuri specifice de protecție online
- Twitter a anunțat că va renunța la 9% dintre angajații săi