Ce reprezintă "Ziua Drapelului de Stat" pentru populația Republicii Moldova
Ziua Drapelului, marcată pentru prima dată în acest an, a trecut neobservată de mulţi locuitori ai Capitalei. Moldovenii nu ştiu ce sărbătoare este astăzi, şi nici ce ar fi indicat să facă în cinstea drapelului ţării. Un lucru este sigur: nu şi-ar arbora drapelul la balcon, aşa cum o fac americanii.
Nici instituţiile de stat nu au dat dovadă de mai mult patriotism. Chiar dacă sunt obligaţi prin lege să arboreze drapelul de stat în zi de sărbătoare, nu toate ministerele au făcut acest lucru.Cel al Tehnologiilor Informaţionale, de exemplu, a preferat să-l ţină în interior.
De noua sărbătoare s-au bucurat cel mai mult firmele care confecţionează steaguri.
Valentina Grosu, managerul unei firme ce confecționează drapele afirmă că vânzările au crescut de cinci ori timp de o săptămână.
Totodată, ea a povestit cum are loc confecţionarea unui tricolor. Acest proces durează în medie două ore. În primul rând, este creată macheta pe hârtie. Aceasta este pusă sub presă, unde la o temperatură de 190 de grade Celsius, cerneala se îmbibă în stofă. După asta se poate de spălat, de pus chiar în înălbitor și nu se decolorează.
"Cele mai multe comenzi vin de la ministere. Cu puţin timp în urmă am executat o comandă de la Ministerul Justiţiei", declară Larisa Lucinschi, croitoreasă.
Pentru drapelele din magazine este aplicată o tehnologie mai simplă. Doar partea din mijloc, pe care se află stema este făcută sub presă. Preţul lor este de cel puţin 150 de lei. Cel mai ieftin este tricolorul din hârtie care costă 7 lei.
Cel mai mare tricolor din vânzare are 2 metri în lungime şi unul în lăţime. Şi preţul este pe măsură, costă 1300 de lei, pentru că este brodat. Este folosit cel mai des de primării şi întreprinderile de stat.
Menționăm că pentru prima dată, anul acesta populația Republicii Moldova avut parte de o nouă sărbătoare oficială: "Ziua Drapelului". Aceasta va fi marcată anual la 27 aprilie de acum înainte, însă nu va fi declarată drept zi de odihnă. Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de la adoptarea tricolorului ca drapel de stat al Republicii Moldova.