Recomandarea psihologului Laura Maria Cojocaru: Plângeţi! Este o modalitate de vindecare a sufletului!

Atunci când suntem bebeluşi, plângem; plângem când ne este foame, plângem când ne este sete, când ne este somn sau când ne doare ceva, când vrem să fim ţinuţi în braţe şi să primim afecţiune, pentru că plânsul este singurul limbaj pe care-l cunoaştem pentru a ne manifesta nevoile şi dorinţele.

Mai târziu, creştem şi plângem în continuare; atunci când suntem trişti sau când suntem bucuroşi, plângem pentru că în acel moment trăim o emoţie intensă pe care simţim nevoia să o exprimăm. La un anumit moment din viaţă, nu mai plângem sau, mai bine spus, nu mai plângem în faţa altora. Asta se întâmplă pentru că reuşim să ne abţinem, deoarece, la un moment dat, cineva ne-a spus că e ruşine să plângi, că denotă slăbiciune, lipsă de respect de sine etc, scrie csid.ro

“Într-un punct critic al vieţii noastre, ajungem pe negândite să punem egal între eşec, neputinţă şi plâns. Nimic mai neadevărat! A fi puternic nu înseamnă să te abţii să plângi, nu înseamnă să te prefaci că nu ai sentimente, că eşti doar un robot cu şuruburile perfect unse, că eşti o persoană intangibilă şi atotstiutoare. Nu reuşeşti cu atitudinea asta decât să devii o persoană caraghioasă. “Nu plâng ca să nu vadă ceilalţi! Deci nu plâng pentru că mi-e frică! Deci sunt o persoană puternică?” Răspunsul este categoric NU!”, explică psihologul.