Ce s-ar întâmpla dacă am încerca să jucăm fotbal pe o altă planetă? (VIDEO)
Preşedintele Fifa, Sepp Blatter, a glumit înainte de începerea Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia, despre posibilitatea ca într-o zi să putem juca fotbal şi pe alte planete, scrie descopera.ro.
Stuart Clark, jurnalist la Guardian, explică ce s-ar întâmpla dacă am încerca într-adevăr să organizăm această competiţie sportivă pe alte planete.
De exemplu, cum ar fi să jucăm fotbal pe Lună? Imposibil! Gravitaţia este mult prea slabă, iar un şut puternic ar trimite mingea mult mai departe decât şi-ar dori jucătorul.
Cu toate acestea, astronauţii au încercat deja unele sporturi pe Lună. Pe 5 februarie 1971, echipajul Apollo 14 a decis să se şi distreze puţin cu ocazia acestei misiuni.
Astfel, după ce strâns mostrele de roci necesare, astronautul Alan Shepard a jucat golf, lăsând posterităţii aceste imagini surprinzătoare.
Dar pe Marte oare ar fi mai simplu să jucăm fotbal? Nici gând! Aici nu există o atmosferă care să permită respiraţia fără costumele speciale, care sunt foarte grele.
Poate ar fi mai bine să căutăm o planetă cu dimensiune similară Terrei şi cu o gravitaţie aproape la fel. Am găsit: Venus. Spre deosbeire de Marte, are şi o atmosferă mai densă, dar din păcate este formată în special din sulf, prin urmare este imposibil de respirat aici.
În plus, este la fel de cald ca într-un cuptor încins – aproximativ 400 de grade Celsius. Dacă speraţi ca o ploaie va răcori puţin atmosfera, ei bine, precipitaţiile de aici n-ar face decât să înrăutăţească situaţia: pe Venus plouă cu acid sulfuric.
Deci, cu siguranţă meciul de fotbal ar fi oprit imediat, pentru că ploaia ar topi mingea, iar dacă nu vor ajunge repede la adăpost, aceeaşi soartă o vor avea şi jucătorii.
Nici pe Jupiter n-ar fi prea plăcut pentru fotbalişti. Planeta este o gigantă gazoasă, iar gravitaţia este de 2,5 ori mai mare ca pe Pământ. Deci, dacă un sportiv ar încerca să lovească o minge de fotbal, ar fi ca şi când ar da cu piciorul într-o bucată de ciment.
Dar, chiar dacă nu ar exista această problemă, ar fi imposibil să poziţioneze undeva mingea, pentru că nu există suprafaţă solidă pe Jupiter. Asemeni planetelor Saturn, Uranus şi Neptun, Jupiter este doar o sferă uriaşă de gaz.
Sateliţii naturali ai lui Jupiter, Europa şi Io, par să ofere o şansă mai bună unui meci. Totuşi, nici aici nu ar fi posibil. Europa este acopertită cu o crustă de gheaţă care s-ar putea fisura oricând, aşa cum s-ar întâmpla dacă cineva ar vrea să joace fotbal la Polul Nord, de exemplu.
În schimb, Io este plină de vulcani activi, care erup constant, prin urmare nu oferă nici ea condiţii prea bune.
Pluto? Prea frig aici, iar gravitaţia este chiar mai mică decât pe Lună. Prin urmare, spune Stuart Clark, să ne bucurăm de planeta noastră şi să avem grijă de ea, pentru că deocamdata este singura care ne oferă posibilitatea unei competiţii sportive de un asemenea nivel.
- "Este Godzilla Pământurilor!". În afara sistemului nostru solar a fost descoperită o planetă cum nu s-a mai văzut (VIDEO)
- Google marchează debutul Campionatului Mondial de Fotbal 2014 printr-un Doodle special
- "Zâmbesc în continuu când îl văd"! Nu te-ai fi aşteptat de la un mânz să facă aşa ceva (VIDEO)