Ce scrie în cea mai veche felicitare de Valentine's Day din lume
O felicitare de Valentine's Day, scrisă de mână, care se crede că ar fi cea mai veche din lume, va fi scoasă la licitaţie la Derbyshire, scrie digi24.ro.
Charles Hanson, de la casa Hansons Auctioneers din Etwall, Derbyshire, a spus că evalua o colecţie de cărţi poştale din perioadele victoriană şi georgiană când a găsit felicitarea.
Descriind felicitarea drept „ceva foarte special”, Hanson a afirmat că datează din perioada în care a trăit romantica scriitoare Jane Austen.
Felicitarea a fost estimată la preţul de 400 de lire sterline.
Mesajul care se poate citi este: „Rămas bun, dulce turturică. Doar ţie îţi port dragoste. Şi dacă nu poţi fi a mea, nu-mi voi găsi liniştea!”.
Hanson a spus că trebuie „să fie cea mai veche felicitare de Sfântul Valentin care există”.
„Este delicată şi emoţionantă, fiind scrisă pe hârtie. De fapt, este o felicitare obişnuită cu desen pe faţă şi poezia scrisă în interior”, a spus el.
Felicitarea este deteriorată pentru că a fost îndoită pentru a fi trimisă destinatarului: „Mesajul este unul din inimă, scris de mână, nealterat, profund emoţionant”.
Scrisoarea este parte a unei colecţii, a cărei provenienţă este din Marea Britanie între anii 1949-1990.
Se crede că ar fi prima felicitare pre-tipărită datată 1797, în timp ce vechile scrisori de Sfântul Valentin, în limba engleză, ar fi fost scrise în 1477.
În Marea Britanie, Valentine's Day a început să fie sărbătorită în secolul al XVII-lea.
Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, prieteni şi îndrăgostiţi din toate clasele sociale făceau schimb de bileţele de dragoste.
- Filip, scrisoare către Viorica Dăncilă: Președinția română la UE este o oportunitate de avansare a agendei europene a Republicii Moldova
- PREŢ RECORD LA LICITAŢIE. Un ton a fost vândut cu trei milioane de dolari la Tokyo
- Cine este bărbatul care a câştigat la licitaţie UN SAT din Moldova
- Desenul indecent al unui vestit rapper american, vândut la licitaţie. Cât a costat "capodopera" (FOTO)