Ce scrie presa internaţională despre elicopterul moldovenesc doborât în Afganistan
Printre cele patru victime ale elicopterului doborât ieri în Afganistan ar putea fi şi un cetăţean moldovean, membru al echipajului. Anunţul a fost făcut de către reprezentanţii companiei căreia îi aparţine aeronava, în cadrul unei conferinţe de presă.
Forțele de securitate afgane au început o operațiune de eliberare a ostaticilor capturaţi de talibi, a declarat un reprezentant al Ministerului Apărării, citat de Reuters. Deocamdată, nu se cunoaşte care este soarta lor.
În provincia Faryab, acolo unde a fost doborât elicopterul, se aflau, în total, trei aparate de zbor moldovenești, scrie Agerpres. Unul dintre acestea îndeplinea o misiune a ONU, iar celelalte două efectuau zboruri civile în baza unor contracte cu Guvernul american.
Echipajul elicopterului era compus din trei cetățeni moldoveni: Oleg Groza, Lionel Buruiană și Mihail Crihan, primii doi fiind piloți, iar al treilea inginer secund, scrie Ria Novosti. Aparatul de zbor a fost grav avariat și nu va putea fi reparat.
BBC scrie că un reprezentant al talibanilor a declarat pentru APF că 15 oameni au fost capturaţi, iar trei au fost ucişi. Acesta a anunţat că ostaticii vor fi omorâţi dacă armata afgană nu va înceta operațiunea de salvare a lor.