Ce se întâmplă cu WhatsApp. Vestea pe care vor să o știe toți utilizatorii
WhatsApp, aplicația de mesagerie deținută de Meta, a introdus o nouă funcție care permite crearea, editarea și partajarea propriilor stickere, fără a fi nevoie să părăsești aplicația, relatează Adevarul.ro.
„Pentru a aduce un plus de distracție în conversațiile tale, pentru a da viață unei glume de grup sau pentru a trimite meme-ul potrivit pentru momentul respectiv, acum poți transforma rapid și creativ propriile fotografii în stickere”, a anunțat WhatsApp.
Iată cum poți încerca singur noua funcție amuzantă
Aplicația de mesagerie a introdus prima dată stickerele în anul 2018, lansând inițial propriile stickere înainte de a introduce posibilitatea de a le salva de la alte persoane.
Cu toate acestea, până în prezent, pentru a-și crea propriile stickere, utilizatorii au fost nevoiți să apeleze la alte aplicații. Însă, WhatsApp pune acum la dispoziția utilizatorilor o nouă funcție care permite crearea de stickere în cadrul aplicației.
Pentru a crea un sticker dintr-o imagine, trebuie doar să accesezi aplicația WhatsApp de pe iPhone și să deschizi conversația în care dorești să trimiți stickerul. Ulterior, apăsa pe pictograma din dreapta căsuței de text pentru a crea un sticker.
Selectează „creează sticker" și alege o imagine din galeria foto. În acest moment, îți vei putea personaliza stickerul, având la dispoziție mai multe instrumente de editare, inclusiv de decupare, text, desen și posibilitatea de a suprapune alte stickere.
Când ești mulțumit de stickerul pe care l-ai creat, apasă „Trimiteți”.
„Imediat ce a fost trimis, stickerul este salvat automat în bara de stickere, astfel încât să îl puteți retrimite oricând doriți”, a precizat WhatsApp.
Dacă nu ești mulțumit de stickerul realizat, te vei bucura să afli că îl poți edita. Pentru a edita un sticker existent, intră din nou în căsuța de stickere și apasă lung pe abțibildul pe care vrei să-l editezi. Selectează „edit sticker/ editează sticker” și vei avea posibilitatea de a-l modifica, înainte de a-l trimite din nou.
Sursa citată a contactat WhatsApp pentru a afla când va fi disponibilă această funcție și pe Android.