Ce se întâmplă în organismul tău când donezi sânge. Până şi medicii sunt uimiţi
Persoanele care donează sânge în mod regulat prezintă un risc mai scăzut de a suferi de cancer şi de a face infarct, potrivit mai multor studii pe această temă.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, donarea de sânge are efectul de a reduce nivelul de fier din organism, care, în concentraţii ridicate, poate îngroşa sângele. De asemenea, donatorii de sânge pierd aproximativ 650 de calorii la fiecare jumătate de litru donată.
Majoritatea beneficiilor pe care le aduce donarea de sânge sunt legate de scăderea cantităţii de fier din organism. Un nivel crescut de fier în sânge poate accelera procesul de oxidare a colesterolului şi conduce, în final, la boli cardiovasculare, scrie descopera.ro.
Potrivit unui studiu publicat în Journal of the American Medical Association, cei care donează sânge o dată la şase luni şi au între 43 şi 61 de ani prezintă un risc mai scăzut de infarct şi accident vascular cerebral.
Potrivit unui studiu realizat pe 2.682 de bărbaţi din Finlanda, cei care donează sânge prezintă cu 88% mai puţine riscuri de a face infarct decât cei care nu donează.
De asemenea, un studiu publicat în Journal of the National Cancer Institute arată că o cantitate crescută de fier în sânge creşte activitatea dăunătoare a radicalilor liberi şi poate favoriza dezvoltarea cancerului.
În linie cu această teorie, un studiu desfăşurat pe parcursul a patru ani şi jumătate, pe 1.200 de oameni, a arătat că persoanele care donează sânge de două ori pe an prezintă un risc mai mic de cancer, deoarece nivelul de fier din sângele lor este mai scăzut.
Cercetătorii insistă că aceste efecte ţin de donarea regulată de sânge. După donarea de sânge, corpul îşi reface cantitatea necesară în 48 de ore, iar cantitatea de celule roşii, în opt săptămâni.