Ce semnificații străvechi au zilele săptămânii și ce activități este bine să faci în fircare dintre ele
Luni e prima zi de muncă, iar sâmbătă și duminică sunt zile de odihnă. Ne-am obișnuit atât de mult cu programul modern de lucru, că am uitat care este adevărata menire a celor șapte zile ale săptămânii. Descoperă ce semnificație aveau ele la începuturi și ce activități este bine să faci în zilele săptămânii!
Cele 12 luni ale anului corespundeau celor 12 zodii, în timp ce zilele săptămânii au fost numite după cele șapte astre, cele mai strălucitoare și cele mai cunoscute în Antichitate. Și vechii evrei au împărțit săptămânile în funcție de fazele Lunii, stabilind să se facă negustorie la primul pătrar și la Luna plină.
Pentru babilonieni, fiecare a șaptea zi, când era vizibilă o nouă fază a Lunii, era zi de odihnă, închinată zeităților, dar totodată și o zi plină de ghinion, dacă încălcai regulile credinței. De atunci s-a moștenit tradiția de a opri lucrul duminica și de a sărbători zeii, în caz contrar aceștia aveau să se răzbune.
Ce rosturi au zilele săptămânii
Fiecare zi a săptămânii poartă numele unui astru din zodiac sau al unui zeu și fiecare zi are rolul ei, tradițiile și semnificația ei, în funcție de activitățile preferate ale divinității respective.
Iată ce e bine să faci în fiecare zi a săptămânii, ce este permis și ce este interzis, în funcție de credințele străvechi, pe care în mare parte le-am moștenit până în zilele noastre.
Luni, ziua Lunii
Patronată de astrul selenar, ziua de luni este prima zi de muncă pentru europeni și prima zi a unei noi săptămâni, în care trebuie să analizăm cu atenție ceea ce avem de făcut. Este o zi propice pentru planificări, analize și proiecte, dar și pentru ideile creative sau pentru meșteșugurile artistice.
Marți, ziua lui Marte
Este o zi plină de energie, dedicată activităților grele și proiectelor care presupun un efort susținut. Fiind patronată de Marte, zeul războiului și al acțiunii, marțea este o zi potrivită pentru acțiuni îndrăznețe, pentru schimbări mari și pentru investiții.
Ceea ce se discută lunea, este bine să fie parafat marțea, astfel încât afacerea să meargă bine toată săptămâna. Totodată, în zilele de marți ne putem ocupa de lucrurile care necesită curaj și care presupun anumite riscuri, deoarece energia lui Marte ne va ajuta să trecem peste greutăți.
Ce e bine ce nu e bine să facem în zilele săptămânii
Miercuri, ziua lui Mercur
Energia este la cote maxime, la mijlocul săptămânii, datorită lui Mercur, un astru care supraveghează relațiile și activitățile de tot felul, negoțul și afacerile, parteneriatele și înțelegerile, dar și călătoriile și întâlnirile.
Este momentul cel mai bun din timpul săptămânii pentru a acționa în forță sau pentru a te implica în activități mai dificile. Un efort în plus te poate ajuta să ajungi mai repede la ceea ce ți-ai propus. Totodată, este o zi foarte bună pentru negocieri și pentru semnarea unor contracte care vor aduce prosperitate.
Joi, ziua lui Jupiter
Astrul care guvernează ziua de joi reprezintă bucuria, optimismul, norocul și generozitatea. Jupiter este astrul șanselor, iar ziua de joi este destinată activităților și întâlnirilor providențiale. Totodată, este ziua în care se pot schimba multe, pot apărea oportunități și perspective la care nu ne-am gândit.
Dar trebuie să ținem cont că norocul este schimbător și că el poate fi modelat de fiecare dintre noi, în funcție de prioritățile sale. Joia este bine să fim generoși și să facem un gest frumos pentru cineva mai puțin norocos.
Vineri, ziua lui Venus
Datorită Venerei, numele pe care îl purta Venus la romani, ziua de vineri era cea mai importantă pentru ei. Era ziua iubirii, a întâlnirilor și a petrecerilor, a bucuriei și a plăcerilor. Multe sărbători vesele erau organizate în zilele de vineri și mulți dintre noi păstrează și azi tradiția de a petrece vineri, pentru a marca începutul de weekend.
Pentru creștini, însă, vinerea este ziua crucificării lui Iisus și este zi de post și de rugăciune. Este bine să petreci și mai ales să aduci bucuria în familie, dar este bine să păstrezi și o notă de cumpătare.
Sâmbătă, ziua lui Saturn
Energia scade spre sfârșitul săptămânii, astfel că sâmbata este potrivită pentru activități mărunte în jurul casei și pentru momente frumoase cu familia. Nu este indicat să ne implicăm în proiecte dificile, deoarece oboseala care se acumulează sâmbătă este mai greu de alungat.
Saturn este astrul care controlează, impune restricții și ne învață să fim mai productivi, dacă alegem calea mai simplă. Sâmbăta trebuie să păstrăm totul în jurul nostru, de la activități, relații și întâlniri, cât mai puțin complicate.
Duminică, ziua Soarelui
Inițial numită Dies Solis (ziua Soarelui) și apoi Dies Dominus (ziua lui Dumnezeu), cea de a șaptea zi a săptămânii este închinată odihnei, relaxării, familiei, iubirii și credinței. Duminica trebuie să ne refacem forțele, să ne bucurăm de ceea ce am realizat în timp săptămânii și să ne ocupăm de cei dragi.
Credincioșii sunt îndemnați să meargă la slujbă așa cum, cu mii de ani în urmă, se țineau ritualuri pentru zeitățile acelor timpuri. Duminica este totodată o zi potrivită pentru întâlniri, dar niciodată pentru rezolvarea disputelor.