Ce soluţie a propus viceprimarul Nistor Grozavu pentru problema ambuteiajelor din Capitală
Viceprimarul Nistor Grozavu a sugerat Direcţiei transport să aibă grijă să instaleze indicatoare referitoare la reparaţiile de drumuri pe care le desfăşoară. Mişcarea survine după ce vinerea trecută circulaţia rutieră în oraş a întins la maximum nervii pasagerilor şi şoferilor.
"Plasaţi indicatoare chiar la intrarea în Chişinău, la Botanica. Ar trebui indicator care ar redirecţiona circulaţia de la Viaduc. Acelaşi lucru trebuie să fie şi pe direcţia Râşcani şi Buiucani. Hai să încercăm şi această metodă pentru a oferi alternative conducătorilor auto. Vineri practic oraşul nu se mişca", a spus Nistor Grozavu, care a condus şedinţa de a azi a serviciilor municipale, în lipsa primarului general.
La rândul său, şeful Direcţiei Transport şi Căi de Comunicaţii, Igor Gamreţchi, a explicat problema îmbuteiajelor prin desfăşurarea lucrărilor de reparaţie pe strada V. Alecsandri şi pe bulevardul Constantin Negruzzi.
Igor Gamreţchi a dat asigurări că, imediat ce măcar una din cele două artere va fi dată în exploatare, intensitatea circulaţiei se va reduce şi că Direcţia depune toate eforturile pentru a grăbi lucrările.
Citeşte şi: EXPLICAŢIE OFICIALĂ! Care este cauza ambuteiajelor enervante din Capitală.