Ce spun oamenii obişnuiţi despre refuzurile blocului ACUM: Trebuie să lucreze, lumea i-a ales
Mai mulţi oameni de rând, în special cei care şi-au dat votul pentru blocul ”ACUM”, se declară dezamăgiţi. Şi asta pentru că, după mai bine de trei săptămâni de la alegerile parlamentare, reprezentanţii PAS şi PPDA refuză orice dialog privind formarea unei majorităţi parlamentare, fapt ce, potrivit lor, amână îndeplinirea angajamentelor făcute de politicieni în faţa alegătorilor. Cetăţenii îndeamnă liderii blocului "ACUM" să renunţe la orgolii şi să se aşeze la masa de discuţii, pentru că ţara noastră are nevoie de stabilitate politică şi bunăstare.
”Dacă noi o să ne certăm toţi şi o să o apucăm pe dealuri nu se primeşte nicio Moldovă la noi. Oamenii o să-i socoată că n-au vrut să facă Parlament şi au venit să stea în opoziţie patru ani şi să primească bani.”
”- Credeţi că blocul ACUM face o greşeală că refuză?
- Foarte mare greşeală face. Trebuie să se unească odată să aleagă Parlamentul cela odată stau oamenii în nădejdea că vor ieşi la un consens, dar ei nimic absolut.”
”Fac o greşeală foarte mare, pentru că ei au promis, ei au vorbit, au criticat, dar de fapt nu fac nimic. ”
”Trebuie să lucreze, lumea i-a ales. Trebuie să se pună toţi patru, câţi sunt ei acolo, şi să lucreze pentru popor. Mare greşeală fac, foarte. Lumea s-a săturat atâta de aşteptări, de promisiuni.”
”Cum pot ei sa hotărască pentru o ţară întreaga, dacă nu au cate voturi le-au trebuit. Ar trebui să lase şi să facă o alianţă şi să pornească lucrul deja. ”
”Ceea ce fac ACUM nu e normal, ei parcă au făcut o farsă să arate la lume că este cineva, şi acum se ascund în tufişuri. Au lasat lumea amăgită. ”
”Daca vor fi a doua oară alegeri, lumea nu o să se mai ducă. Deja s-au săturat. ”
”Alegeri repetate o sa fie iar cheltuiala de bani, de pe spatele nostru.”
Partidul Democrat din Moldova este prima formaţiune care, imediat după scrutinul parlamentar din 24 februarie, a invitat liderii PAS şi PPDA la negocieri privind formarea unei majorităţi parlamentare. Şi asta pentru a asigura o guvernare eficientă, în conformitate cu aşteptările oamenilor. După confirmarea rezultatelor alegerilor de către Curtea Constituţională, şi PSRM a chemat blocul "ACUM" la discuţii privind o eventuală colaborare în legislativ. Atât Maia Sandu, cât şi Andrei Năstase au respins categoric orice discuţie cu celelalte partide care au acces în Parlament.
- Când sunt așteptați reprezentanții ACUM la discuții pentru a găsi soluții pentru țară. Invitația făcută de PDM
- Andrian Candu, despre REFERENDUM: Îl considerăm un rezultat bun al PDM. Inițiativa noastră a fost susținută de cetățeni
- PDM are o ofertă generoasă pentru blocul ACUM. Democrații invită "ACUM" la guvernare