Ce spun oamenii şi experţii la aflarea veştii că oraşul Chişinău este cel mai ieftin din lume
Chişinăul este cel mai ieftin oraş din lume, potrivit portalului Expatistan. Capitala Moldovei ocupă ultimul loc din 202 metropole, după costul de trai.
Studiul a fost făcut în baza preţurilor pentru haine, medicamente, mâncare, locuinţe şi serviciilor de transport. Moldovenii spun însă că toate acestea sunt accesibile, numai că străinilor şi celor care muncesc peste hotare.
Nico Heylen este originar din Belgia. Tânărul are 26 de ani şi este angajat la o bancă în oraşul Antwerpen. Nico spune că salariul îi permite un trai de viață decent în Chişinău. Mai mult, el reușește să facă și economii pentru vacanțe: "Primesc lunar un salariu de 2.400 de euro, fără impozite. Preţurile din Moldova sunt accesibile pentru mine. Am cumpărat o sticlă cu apă, am dat 25 de cenţi. În Belgia m-ar fi costat de trei-patru ori mai mult."
Potrivit sondajului, un prânz pentru două persoane în Chişinău costă puţin peste trei euro, iar o pereche de blugi - 46 de euro.
Conaţionalii noştri spun însă că nu-şi permit aceste bunuri şi servicii, din cauza veniturilor mici;
"Sunt foarte mari preţurile la medicamente şi vizitele la medici."
"Moldova are salariile cele mai mici şi preţurile cele mai mari, ca în Europa. Eu fac faţă că am venit de la Israel. Oamenii care nu pleacă peste hotare, cum pot să se descurce? Mor de foame."
"Salariile sunt foarte mici. Nu avem ce spune. Cu 1.200 de lei un cetăţean poate trăi?"
Cercetarea mai arată că în Capitala Moldovei găsim cele mai mici chirii pentru locuinţele situate în zone rezidenţiale. De exemplu, taxa lunară pentru un apartament de lux, cu suprafaţa de peste 150 de metri pătraţi, ajunge la aproape 1.400 de euro. Agenţii imobiliari spun însă că moldovenii nu-şi permit să-l închirieze.
"În mare parte sunt oaspeţii Capitalei şi pot să vă asigur că apartamentele
de aşa tip sunt solicitate deoarece sunt foarte puţine la număr. Şi practic întotdeauna sunt ocupate", a explicat expertul imobiliar Radu Şîtov.
Călătoria în transportul public din capitala Moldovei este de aproape 10 ori mai ieftină decât în oraşele europene. Biletul de troleibuz costă doar doi lei, însă prejudiciul provocat în urma unei deplasări cu acest mijloc de transport este greu de estimat, mai ales într-o zi de arşiţă.
Sondajul mai arată că traiul în capitala Moldovei este cu 47 la sută mai ieftin decât cel din Bucureşti, oraş situat pe locul 166, şi cu 93 la sută mai mic decât la Moscova, clasată pe locul 115. Zurich este cea mai scumpă metropolă din lume. În clasament urmează oraşele Geneva, George Town din Insulele Cayman, Londra şi Berna. Capitala Ucrainei nu a fost inclusă în sondaj.