Ce spune ANSA despre lăcustele care au invadat mai multe terenuri cultivate din raionul Singerei
Mai multe terenuri agricole din Sîngerei au fost invadate de lăcuste. Au fost afectate în special culturile de floarea soarelui, soia și porumb. În urma investigațiilor de laborator s-a constatat că este vorba de specia Calliptamus italicus sau lăcusta italiană.
Calliptamus italicus se găsește în Europa de Vest și Asia Centrală. Lăcusta se extinde din Africa de Nord și țările care se învecinează cu Marea Mediterană până în Europa Centrală, Asia Centrală, Mongolia și vestul Siberiei. Aceste lăcuste pot fi întâlnite din iulie până în octombrie. Se dezvoltă în habitate calde și uscate, cu acoperire de vegetație rară, cum ar fi pajiști și stepe stâncoase, cariere vechi, gropi de pietriș, zone presărate cu stâncă de lângă râuri. Apare în mod normal la densități mici în pajiști rare, netulburate, dar dispare atunci când terenul este cultivat.
Specialiştii ANS le recomandă agriculgorilor să facă tratamente cu insecticide pentru a combate această specie de lăcuste. Agenția monitorizează situația în teren și va întreprinde toate măsurile pentru a stopa extinderea lăcustelor și asupra altor sectoare. Totodată, solicită, agricultorilor să supravegheze terenurile cultivate.