Ce spune avocata Ursachi despre omorul la care a fost complice şi de unde a luat bani pentru PLR
Avocata Ana Ursachi, cea care reprezintă interesele în instanță ale lui Veaceslav Platon, Renato Usatâi, Alexandru Petkov și care este apropiata lui Andrei Năstase, nu vrea să comenteze informațiile din presă că a fost implicată într-un omor.
Ursachi nu vrea să spună nici de unde a luat bani să finanțeze Partidul Liberal Reformator, în condițiile în care a indicat zero venituri.
Amenință însă că-i va da în judecată pe toți, care cei vor publica informații despre ea.
"Deocamdată, în niciun fel situația respectivă, urmând să dovedesc contrariul pe cale judecătorească. Această campanie de denigrare a mea face parte dintr-o influență puternică, psihologică asupra membrilor familiei", a spus Ana Ursachi.
Anterior, bloggerul Eugen Luchianiuc a scris despre faptul că în 2014 Ana Ursachi a donat 120.000 de lei Partidului Liberal-Reformator. Nu se știe însă de unde avocata a făcut rost de acești bani, întrucât nu a indicat niciun venit în declarația de avere pentru anii 2012-2013.
Totodată, Luchianiuc a mai publicat acte care arată că Ana Ursachi a fost implicată în scheme criminale de deposedare de locuinţe a unor persoane social-vulnerabile și chiar complice într-un omor.
Potrivit bloggerului, Ursachi a fost complicele fostului ei soţ care ar fi omorât cu sânge rece acum 19 ani o femeie pentru a se pricopsi cu apartamentul acesteia.
- Ar putea fi cercetată. Avocata Ana Ursachi ar fi divulgat secrete de stat
- ALERTĂ ÎN CEHIA: Mai multe localuri au fost evacuate în urma unor AMENINŢĂRI CU BOMBĂ
- AU CERUT MITĂ DE MII DE EURO! Un avocat din Călărași și șeful Ocolului Silvic Ungheni, cercetați penal
- Soţia unui avocat a montat camere în biroul lui. Ce a descoperit a lăsat-o fără cuvinte
- Doi avocaţi corupţi din Capitală, CONDAMNAŢI! Ilegalităţile comise de jurişti
- Moscova le plăteşte acelaşi avocat? Usatîi, Petrenco şi Platon, apăraţi de prietena Ţopilor