Ce spune Chiril Lucinschi despre posibilitatea de a ajunge ministru al Educaţiei VIDEO
Nu sunt decât speculaţii. Aşa comentează colegii de partid ai ministrului Educaţiei informaţia apărută în presă despre posibila demitere a lui Mihail Şleahtiţchi. Liberal-democratul Chiril Lucinschi, care, potrivit presei, ar fi eventualul succesor al lui Şleahtiţchi, dar şi liderul PLDM, Vlad Filat, susţin că zvonurile nu merită atenţie.
Potrivit presei, deputatul PLDM Chiril Lucinschi ar fi anunţat, în cadrul unei reuniuni a formaţiunii, că urmează să preia funcţia de ministru al Educaţiei.
"Este cea mai mare prostie care am citit-o în ultimul timp. Seamănă a calomnie. Nu m-am întâlnit cu nimeni, nu am discutat la această temă. Mai mult decât atât, noi avem un ministru al Educaţiei", a declarat Chiril Lucinschi.
Totodată, Vlad Filat a declarat că nu comentează zvonuri şi speculaţii.
Informaţia despre posibila înlocuire a ministrului Educaţiei apare în contextul neregulilor depistate la actuala sesiune de Bacalaureat. Anterior, demisia lui Mihail Şleahtiţchi a fost cerută atât de socialişti, cât şi de başcanul Găgăuziei. Asta după ce ministrul a dispus redenumirea disciplinei "Istoria" în "Istoria Românilor şi Universală".
- Invitați moldoveni au venit la nunta lui Ilan Shor cu Jasmin: Vladimir Voronin, Petru Lucinschi și fiul acestuia, Chiril Lucinschi VIDEO
- Ce spun Lupu şi Streleţ despre candidatura lui Chiril Lucinschi în funcţia de ambasador la Moscova
- Chiril Lucinschi îl va înlocui pe ministrul Educaţiei, Mihai Şleahtiţchi