Ce spune premierul Chicu despre remanierele guvernamentale şi o posibilă coaliție PSRM-PDM
În condiţiile actuale remanierele guvernamentale nu sunt oportune și ar putea afecta negativ efortul autorităților de a controla răspândirea infecţiei cu noul COVID-19. Despre asta a vorbit premierul Ion Chicu invitat la emisiunea "Zi de zi".
Șeful Cabinetului de miniştri a precizat că politicienii care negociază o posibilă coaliție PSRM-PDM ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru eventuale remanieri.
"Desigur, atunci când există situații de criză sau de urgență, este recomandat să nu schimbăm nimic. Cred că în această situație, o schimbare a Guvernului, alegeri anticipate sau alte șocuri pot afecta negativ controlul asupra situației. Totul este însă în mâinile parlamentarilor. În Parlament trebuie să existe oameni foarte responsabili care, înainte de a lua astfel de decizii, gândesc profund. Situația nu este simplă. Pornim de la faptul că avem doar nouă ministere. Toate ministerele sunt foarte importante. Remanieri în oricare dintre ele ar putea avea unele consecințe", a menţionat Ion Chicu.
PSRM şi PDM au demarat negocierile pentru crearea unei coaliţii de guvernare în data de 5 martie. După primele discuţii, preşedintele de onoare al democraţilor, Dumitru Diacov, a declarat că PDM este dispus să preia conducerea la patru ministere.
Liderul formaţiunii, Pavel Filip, a spus la o emisiune TV că ar fi vorba despre ministerele Educaţiei, Economiei şi Infrastructurii, dar şi portofoliile de la Apărare şi Externe.