Ce știu moldovenii despre Sigmund Freud și cât de des îi folosesc aceștia teoriile
Faimos în întreaga lume fiind considerat părintele psihanalizei, este unul dintre personajele cele mai influente și controversate studii de psihanaliză din lume ale secolului XX. Desigur vorbim despre Sigmund Freud.
Sigmund Freud s-a născut într-o familie de evrei așkenazi din Freiberg, Moravia. Și-a luat numele de Sigmund abia la vârsta de 21 de ani. Și cam tot atunci a pus bazele psihoanalizei de astăzi. Freud susținea că toate visele chiar şi coşmarurile reprezintă dorinţele noastre ascunse, și că instinctul cel mai puternic e totuși sexualitatea, scrie prime.md
Considerat controversat pentru teoriile lui îndrăznețe. Am fost curioși să aflăm ce știu moldovenii despre el.
Sigmund Freud este autorul a sute de citate curioase. Pe care noi le-am dat citire moldovenilor ca să ne descifreze gândurile autorului, așa cum o înțeleg ei.
Cu siguranță, psihoanaliza poate fi interpretată diferit. Cert rămâne una, astăzi, această știință este o teorie și o metodă practicată cu eficacitate de psihanaliști și ne ajută să ne redescoperim.