Ce subvenţii vor primi fermierii în 2015. Responsabili de Agricultură prezintă informaţii diferite
În acest an, fermierii ar putea beneficia de mai puţine subvenţii decât în 2014. Potrivit directorului Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, Petru Maleru, Fondul de Subvenţionare a agricultorilor, pentru 2015, va fi de peste 600 de milioane de lei.
40 la sută din aceşti bani urmează să fie redirecţionate pentru achitarea subvenţiilor rămase restanţe din anul trecut.
Directorul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) a anunţat că, în total, Fondul de Subvenţionare în 2015 va fi de 610 milioane de lei, aici fiind incluse şi 110 milioane de lei alocate prin programul european de vecinătate pentru agricultură și dezvoltare rurală, ENPARD.
"Ceea ce este confirmat de fapt prin scrisoare oficială venită de la ministrul Finanţelor, este de 610 milioane de lei. Este o sumă de start şi cu siguranţă pot să anunţ: insuficientă pentru acoperirea necesităţilor planificate din 2015", a spus Petru Maleru.
Pe de altă parte, ministrul în exerciţiu al Agriculturii, Vasile Bumacov, spune că după votarea Bugetului de Stat pentru anul 2015 fondul de subvenţionare ar putea fi mai mare: "Acolo s-a menţionat aşa: 500 de milioane de lei rămân în Fondul de Subvenţionare cum a fost anul trecut, plus 110 milioane care vor fi din ENPARD, dar ENPARD-ul va fi mai mare de aceea şi am cerut ca această sumă să fie suplinită, fiindcă ENPARD-ul până la urmă va fi de peste 300 de milioane. Deci iată 500 de milioane plus 300 de milioane şi ceva ca Fondul să depăşească 800 de milioane."
Potrivit datelor AIPA, peste 2 000 de fermieri încă mai aşteaptă ca autorităţile să le ofere subvenţii pentru investiţiile pe care le-au făcut anul trecut. Printre aceştia este şi Adrian Darii.
Tânărul pomicultor a plantat, anul trecut, trei hectare de cireşi şi urma să obţină de la stat peste 100 de mii de lei: "Ne bazam în principiu pe acest sprijin financiar oferit de stat. Vom fi nevoiţi să ne împrumutăm de undeva. Voiam să mă extind cu încă cu câteva hectare. Vom analiza şi vom vedea dacă merită sau nu merită."
Din cauză că Fondul de Subvenţionare de anul trecut nu a fost suficient, autorităţile au anunţat că vor achita datoria de 230 de milioane de lei din bugetul din acest an.