Ce ţinute recomandă designerii pentru o noapte memorabilă de Revelion (VIDEO)
Pe lângă masa de sărbătoare şi cadourile pentru cei dragi, doamnele şi domnişoarele mai au de rezolvat o problemă. Şi anume - ţinutele de Revelion. Centru că în noaptea dintre ani sunt obligate să iasă în evidenţă, femeile deja fac turul magazinelor. Iar specialiştii le vin în ajutor cu o grămadă de sfaturi.
Designerii spun că prima regulă de care trebuie să ţină cont doamenele atunci când aleg ţinuta de Revelion este ca aceasta să se potrivească cu încăperea şi natura petrecerii. Nuanţele alb, mov, albastru, dar şi negru vin să întregească peisajul de iarnă şi să le facă seara de neuitat.
"Vestimentaţia trebuie să fie una lejeră, nu trebuie să fie mulată la fel cum e calul uşor, zburător şi vesel", susţine designerul Iulia Petco.
Alţi specialişti le sfătuiesc pe femei să aleagă ţinute cât mai comode, dar care să le scoată în evidenţă.
"V-aş propune să optaţi pentru nişte salopete pentru că sunt în vogă. Pot fi de culori monotone sau de culori mai aprinse important este să le asortaţi cu bijuterie sau o centură care să evidenţieze silueta", recomandă designerul vestimentar Nadia Gudumac.
Femeile înalte şi cu siluetă de invidiat pot opta pentru rochii lungi. Senzaţie în seara de Revelion vor face şi rochiile scurte, midi sau cu decupaje.
Preţul unei rochii de Revelion poate ajunge la 1.000 de euro.
- Referendum în prag de Revelion. Pe 29 decembrie, alegătorii din Anenii Noi vor decide soarta primarului oraşului
- Părinţii, în căutarea costumelor de Revelion pentru odraslele lor. Cât costă hainele de sărbătoare
- Târg de Crăciun la Bălţi. Vino AICI dacă vrei brad, jucării şi produse alimentare pentru masa de sărbătoare