Ce trebuie să mănânce bărbaţii care vor să fie musculoşi? Studiul care le va schimba radical dieta
Un studiu recent demonstrează că persoanele care vor să fie mai puternice şi mai musculoase nu trebuie neapărat să mănânce foarte multe proteine, scrie descopera.ro. Esenţial este modul în care cantitatea de proteine este distribuită în porţii egale, pe întreaga durată a zilei.
La studiu au participat adulţi sănătoşi, care mâncau în total 90 de grame de proteine zilnic, deşi medicii recomandă de obicei doar 60 de grame zilnic.
Subiecţii au urmat diete diferite. Unii au mâncat cele 90 de grame sub forma a 3 porţii a câte 30 de grame, iar alţii au consumat la micul dejun 10 grame de proteine, la prânz 15 grame şi la cină 65 de grame.
La final, cercetătorii au observat că voluntarii care împărţiseră egal porţiile de proteine au câştigat o masă musculară cu 25% mai mare decât ceilalţi.
Dieta greşită era cea urmată de cele mai multe ori, mulţi considerând că la cină trebuie să consume cât mai multe proteine, ca să le asimileze mai repede.
Autorul studiului, Doug Paddon-Jones, spune că această cercetare ar trebui să schimbe radical modul în care cei care vor să câştige masă musculară consumă proteinele.
Cei care mănâncă mult la cină riscă să devină graşi. Excesul de proteine se va oxida şi, în loc să devină muşchi, se va transforma în grăsime sau în glucoză.
Prin urmare, cei care visează la o masă musculară mai bună nu trebuie să mănânce mai multe proteine, ci să distribuie egal, corect, cantitatea iniţială.
Paddon-Jones spune că este foarte simplu de stabilit o dietă eficientă, care să conţină câte 30 de grame de proteine la fiecare masă. De exemplu, un mic dejun ar trebui să conţină un ou, un pahar de lapte, plus un iaurt sau un pumn de nuci.
Proteinele sunt molecule esenţiale organismului, ajutând la transportarea oxigenului în celulele roşii ale sângelui şi la fortificarea sistemului imunitar.
Persoanele care mănâncă multe proteine dezvoltă muşchi, dar o cantitatea prea mare se va transforma în zahăr sau în grăsimi.
Rezultatul studiului a fost publicat în Journal of Nutrition.