CE vrea un fond de 50 miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor cu probleme din statele non-euro
Uniunea Europeană ia în calcul transformarea fondului de asistenţă pentru statele care au probleme în privinţa balanţei de plăţi într-un mecanism de recapitalizare a băncilor din statele membre din afara zonei euro, au declarat oficiali europeni pentru Bloomberg, citaţi de Wall-street.ro.
Comisia Europeană (CE) vrea să restructureze fondul prin adăugarea unui sistem de sprijin al băncilor care să poată fi accesat de statele non-euro.
Măsura vine în întâmpinarea testelor de stres programate pentru anul viitor în rândul băncilor din UE, fiind destinată susţinerii băncilor din statele non-euro, au adăugat sursele citate.
CE doreşte să aibă la dispoziţie un mecanism paralel fondului de urgenţă al zonei euro, de 500 miliarde de dolari, astfel încât toate cele 28 de state membre să fie pregătite pentru rezultatele testelor de stres de anul viitor, au continuat oficialii.
Executivul european speră să se ajungă la un acord până la sfârşitul acestui an, astfel încât măsura să fie implementată până la jumătatea lui 2014, simultan cu finalizarea negocierilor privind condiţiile în care mecanismele de asistenţa ale UE pot oferi sprijin direct băncilor din zona euro.