Cea mai frumoasă femeie din Spania este transsexual (FOTO)
Un model transsexual a câştigat Miss Universe Spania 2018, decizie care marchează o premieră în istoria concursului de frumuseţe. Angela Ponce, în vârstă de 25 de ani, a câştigat titlul în Spania, urmând să-şi reprezinte ţara la competiţia Miss Universe ce va avea loc la finalul acestui an, relatează ABS CBN, potrivit libertatea.ro.
Angela Ponce a devenit primul model transsexual care reuşeşte să câştige titlul de Miss Universe. Tânăra de 25 de ani din Sevilla a reuşit să fie aleasă cea mai frumoasă participantă în cadrul competiţiei din Spania, urmând acum să se lupte cu tinerele din alte ţări pentru titlul Miss Universe.
"Sunt foarte fericită şi recunoscătoare că ţara mea devine un model de toleranţă. Mă voi asigura că voi transmite acest mesaj mai departe, vreau ca oamenii să se respecte, să se iubească pe sine şi pe ceilalţi, să se accepte aşa cum sunt", a declarat câştigătoarea Miss Universe Spania 2018.
Angela Ponce, care şi-a făcut operaţie de schimbare de sex în urmă cu mai mulţi ani, nu participă pentru prima oară la astfel de concursuri.
În 2015, Ponce a concurat pentru titlul de Miss World Spania, însă a pierdut coroana.
Acum, ea a reuşit să devină primul model transsexual care câştigă titlul Miss Universe. Asta după ce organizaţia a decis, în 2012, să permită participarea şi modelelor transsexuali.
- Transsexualii, în atenția premierului canadian! Decizia ce a stârnit mai multe controverse
- O femeie a fost înjunghiată de 119 ori după ce a recunoscut că este transsexuală
- Un transsexual din Moldova a obligat, prin judecată, oficiul stării civile să-i schimbe sexul și prenumele din actele de identitate