Cea mai frumoasă şi ageră. IATĂ câştigătoarea concursului Regina Liceului 2013
Şi-au etalat talentul prin frumuseţe şi agerime. 15 fete au luptat pentru titlul de Regina Liceului 2013, aseară, într-un club din capitală. Fanii şi prietenii pretendentelor le-au fost alături, susţinându-le cu pancarde.
Pretendentele au trecut mai multe probe printre care cea la inteligenţă, prezentarea formei şcolare, proba de sport şi cea de prezentare a rochiilor de seară.
Marele premiu care constituie două bilete de odihnă la mare, în Ucraina, i-a revenit Alexandra Naidenco, elevă a liceului Aleksandr Puşkin din Capitală.
"Voi pleca cu unul dintre părinţi, deoarece le sunt în primul rând recunoscătoare lor. Sunt foarte uimită şi le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să ajung până aici", a spus Regina Liceului.
Fiecare participantă a concursului a primit câte o diplomă şi cadouri de la o companie de cosmetice.
"Foarte tare mi-a plăcut concursul. M-am pregătit mult şi am depus eforturi. Emoţiile sunt de nedescris", a spus o participantă a concursului, care a câştigat premiul "Simpatia publicului".
"M-am aşteptat la un rezultat mai bun, dar nu-i nimic, pentru mine şi pentru cei apropiaţi sunt mereu pe locul întâi", a spus o altă participantă.
Regina Liceului 2013 va participa la concursul LADY MOLOVA, care va avea loc în decembrie. Ea va concura pentru marele premiu.
"Cadou principal la concursul "Lady Moldova" va fi un autoturism", a spus preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor şi Tineretului din Republica Moldova, Eugen Balan.
În Marea Finală vor intra doar 25 de domnişoare din diferite insituţii de învăţământ din Moldova.