Cea mai frumoasă zi din viaţa lor va fi marcată şi de un gest nobil. Doi miri s-au alăturat campaniei "Renaşte Moldova"
Cea mai frumoasă zi din viaţa lor va fi marcată şi de un gest nobil. Doi studenţi de la Facultatea de medicină, care şi-au unit astăzi destinele, au decis să se alăture campaniei "Renaşte Moldova" şi au donat 5 000 de lei pentru reparaţia Centrului Mamei şi Copilului.
Olga şi Alexandru Andruşca au decis să facă un gest nobil într-o zi importantă pentru ei.
"Ne pare foarte bine că am putea măcar cumva să ne împărţim fericirea noastră şi cu alţii şi ştim că aici este nevoie. Mai ales pentru familiile tinere care planifică să aibă în curând un copil", a spus mireasa Olga Andruşca.
"Fiind ca tineri medici, cam ştim în ce condiţii e sistemul medical şi am vrea să contribuim şi noi la îmbunătăţirea lui", spune Alexandru Andruşca.
Mireasa speră să aducă pe lume un copil chiar la Centrul Mamei şi al Copilului. Aşa că s-au alăturat campaniei pentru renovarea şi modernizarea spitalului.
"În total ne-am pus în scop să colectăm 18 milioane de lei. Am strâns deja o pătrime. Acum se renovează sala de internare, urmează sala de naştere nr. 2, apoi Uzi nr.doi'', a menţionat asistenta şef de la Institutul Mamei şi Copilului, Adelina Dembiţchi.
Campania Renaşte Moldova a fost iniţiată cu sprijinul Fundației Edelweiss, care a donat zece la sută din suma necesară, adică aproape două milioane de lei.
- Parlamentarii vor dona circa 56 000 de lei Institutului Mamei și Copilului din Chișinău
- Soprana Valentina Naforniţă s-a alăturat campaniei "Renaşte Moldova" şi a vizitat Institutul Mamei şi Copilului
- Adrian Ursu s-a alăturat campaniei "Renaşte Moldova". Interpretul a făcut o donaţie pentru Institutul Mamei şi Copilului