Cea mai grea insectă din lume cântăreşte cât trei şoareci FOTO
Un iubitor al naturii a dezvăluit cum şi-a petrecut două zile în căutarea unei insecte gigantice, pe o insulă din Noua Zeelandă, şi apoi i-a dat să mănânce un morcov din mână.
Descoperirea lui Mark Moffett este cea mai mare insectă din lume, ca greutate, fiind la 71 de grame, de trei ori mai grea ca un şoarece.
Fostul pădurar, în vârstă de 53 de ani, a descoperit weta gigantică într-un copac.
Animalul seamănă cu un greiere, însă are aripi cu o anvergură de aproape 18cm. El se găseşte doar pe insula Little Barrier, din Noua Zeelandă, deşi mai există însă alte 70 de tipuri de weta prin ţară. Exemplarele gigantice au dispărut de pe marea insulă a Noii Zeelande după ce au fost aduşi, din greşeală, şobolanii de către europeni.
După ce Mark a găsit femela de weta, i-a dat un morcov şi apoi a pus-o în acelaşi loc de unde a luat-o.