Cea mai mare stea din Univers, pe cale să moară
Cea mai mare dintre stelele cunoscute din Univers este pe cale să moară. O echipă internaţională de astronomi, care au folosit un telescop din Chile, a anunţat că astrul, denumit W26, este în faza care precede o explozie autodistructivă.
Potrivit astronomilor, steaua W26 dă semne că devine instabilă şi a început să piardă masă din învelişurile sale exterioare. Toate semnele indică faptul că acest astru va deveni în scurt timp o supernovă. Aflată la o distanţă de 16.000 de ani-lumină de Terra, în constelaţia Altarul, steaua W26, are un diametru de 3.000 de ori mai mare decât cel al Soarelui şi este oficial considerată cea mai mare din Univers.
Gigantul roşu a fost pentru prima dată observat în 1998 şi face parte din categoria astrelor cu o perioadă foarte scută de viaţă. Şi dacă Soarele îşi va consuma rezervele de combustibil nuclear în aproximativ 5 miliarde de ani, corpurile cereşti de tipul gigant