Cea mai modernă şi dotată grădiniţă din raionul Şoldăneşti a fost închisă. Care este motivul
Grădiniţa din satul Vadul Raşcov, raionul Şoldăneşti, este una dintre cele mai moderne şi mai dotate din raion. Cu toate acestea, copiii au fost trimişi acasă, iar pe uşă atârnă lacătul.
Administraţia locală spune că nu are bani pentru a-i asigura activitatea pe timp de iarnă.
Asta se întâmplă în condiţiile în care, acum doi ani, s-au cheltuit peste trei milioane de lei pentru reparaţia capitală a edificiului şi schimbarea sistemului de încălzire.
Oamenii din sat sunt nevoiţi să-şi ia copiii cu ei peste tot. Pe Natalia Lomaca, am găsit-o împreună cu fiul ei la un izvor din localitate.
"- Când cauţi e prin apă, acolo se pune pe burtă, dincolo vâră mâinile în apa rece. Vrei la grădiniţă? -Da. O clădire atât de mare s-a făcut şi stă închisă. Dar copii stau acasă"
Iar Nicuşor, deşi are doar trei ani, merge deja la şcoală. Însă nu pentru că este un geniu, ci pentru că mama sa, care este profesoară la şcoala din localitate, nu are cu cine să-l lase acasă.
"Era la grădiniţă problema era rezolvată dar acum îmi vine foarte greu. Sunt nevoită să-l iau cu mine la ore."
Sunt însă şi mame care îşi lăsă copiii singuri acasă.
"Stă de unul singur până vine fata mai mare de la şcoală. Stă se joacă. Ce vârstă are? Patru ani", ne-a spus Angela Lomaca, locuitoare a satului Vadul Raşcov.
Angajaţii grădiniţei spun că au fost trimişi în concediu pentru o lună.
"Ne-au spus să plecăm în concediu. Nu ne ajung finanţe şi cred că vor face economii dacă vom sta acum", a declarat dădaca Larisa Ciorici.
Pentru buna funcţionare a grădiniţei primăria are nevoie de încă 70 de mii de lei. Deoarece nu dispun de bani, autorităţile locale au decis să închidă instituţia până în data de nouă februarie.
"Noi suntem conştienţi că instituţia trebuia să activeze pe tot parcursul anului, dar trebuia să găsim o soluţie ca să nu ne trezim cu un deficit de finanţe, de buget la sfârşit de an", a spus primarul comunei Vadul Raşcov, Valentina Paierele.
Grădiniţa din Vadul Raşcov este frecventată de aproximativ 60 de copii.