Cea mai norocoasă localitate din Moldova. Mai mulţi oameni din satul Puhoi au devenit milionari datorită "Loteriei Naţionale"
Unele sate din Moldova sunt de-a dreptul norocoase! Un exemplu în acest sens este localitatea Puhoi, din raionul Ialoveni, unde, în urmă cu doi ani, a apărut prima milionară a "Loteriei Naţionale". O tânără de 21 de ani nici nu bănuia că viaţa i se va schimba radical datorită unui bilet. După ea au urmat alți săteni, care s-au îmbogăţit la Loteria Națională.
Elena Catărău din Puhoi a început o viaţă nouă după ce a câştigat un milion de lei. Din această sumă şi-a cumpărat o locuinţă dotată cu toate cele necesare.
"Casa am luat-o aşa cum este. Uşile-s noi, ferestrele-s noi, este baie şi wc, două dormitoare. Acesta este dormitorul nostru, avem şi sobă care încălzeşte bine. Aici e casa mare. Iată tabloul că am câştigat un milion.", a spus câştigătoarea la Loteria Naţională, Elena Catărău.
Elena şi-a luat animale şi păsări pe care le creşte, precum şi o maşină. Până a-şi cumpăra casă nouă din banii câştigaţi la Loterie, familia Elenei locuia împreună cu părinții ei.
"Trăiam în două odăi, nu era spaţiu, chiar şi pentru copil, chiar şi pentru noi. Locuiam şase persoane într-o casă. Dar nu era cuibuşorul nostru.", a povestit câştigătoarea la Loteria Naţională, Elena Catărău.
Şi alţi locuitori din satul Puhoi au câştigat la Loteria Naţională. Andrei Mardari s-a ales cu un automobil.
"Când eram la emisiune, în platou, miliardul de grade căldură aveam. Şi cum mi-a dat cheia în mână şi cum am mers până la maşină, eu nu ţin minte.", a menţionat câştigătorul la Loteria Naţională, Andrei Mardari.
Norocosul și-a vândut maşina, pentru că a face reparaţie.
"Dintr-o parte din câştig, am făcut gard, poartă, pe partea cealaltă tot un gard, şi pentru animale coteţuri, tot să fie aspectul de casă.", a afirmat câştigătorul la Loteria Naţională, Andrei Mardari.
Cinci familii din Puhoi au participat la show-ul "Loteriei Naţionale" și s-au ales cu premii de la 10 mii la 200 de mii de lei.
"Am jucat la JackPot şi m-am ales cu 10 mii de lei. Impresii - super, peste măsură. Foarte mult mi-a plăcut şi publicul, şi oamenii care au participat.", a povestit participantul la emisiunea "Loteria Naţională", Alexandru Donciu.
Până acum, 24 de moldoveni au devenit milionari datorită Loteriei Naționale, iar în cadrul emisiunii au fost oferite premii de peste 48 de milioane de lei.
Dacă doriţi să jucaţi la show-ul televizat al Loteriei Naţionale, înregistraţi biletele cu "Participare la tragere la sorți pentru jocurile TV" pe site-ul 7777.md sau la numărul de telefon 022 333 777.
Emisiunea "Loteria Naţională" poate fi urmărită la Publika TV, în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 20:00.