Cea mai nouă invenţie. Vezi la distanţă la fel ca Superman
O echipă internaţională de cercetători a creat prima lentilă de contact telescopică, care atunci când este situată pe ochi permite oamenilor să „zoomeze” de trei ori vederea normală. Este vorba despre primul ochi bionic care permite oamenilor să beneficieze de o super-vedere disponibilă până acum doar eroilor din benzile desenate, scrie descopera.ro.
Lentila de contact telescopică are două regiuni distincte. Centrul lentilei permite luminii să treacă în linie dreaptă, oferind o vedere normală. Partea exterioară însă, acţionează precum un telescop capabil de a amplifica vederea cu un factor de 2,8x. Acest lucru este echivalent cu folosirea unei lentile de 100mm pe un aparat foto DSLR. Spre comparaţie, un binoclu obişnuit folosit pentru a urmări păsările oferă o amplificare 15x. Imaginile de mai jos oferă un exemplu despre cum s-ar manifesta un zoom optic de 2,8x în viaţa reală.
Principala reuşită a acestei lentile de contact este faptul că măsoară doar 1,17 mm în grosime, ceea ce permite să fie purtată confortabil. Alte încercări de a oferi oamenilor vedere telescopică s-au manifestat prin lentile de contact cu grosime de 4,4 mm (prea mari pentru a putea fi folosite), ochelari telescopici (incomozi şi inestetici) şi o lentilă telescopică implantată în ochi. Ultima variantă este cea mai bună disponibilă în acest moment, însă necesită o operaţie, iar calitatea imaginii nu este excelentă.
Pentru a crea un telescop cu o grosime de numai 1,17 milimetri, cercetătorii conduşi de Joseph Ford de la UCSD şi Eric Tremblay de la EPFL au fost nevoiţi să fie creativi. Lumina care va fi amplificată intră prin marginea lentilei de contact şi este plimbată de 4 ori în interiorul lentilei cu ajutorul unor oglinzi de aluminiu, fiind ulterior trimisă către marginea retinei aflate în spatele ochiului. Oglinzile amplifică imaginea de 2,8 ori şi totodată corectează aberaţii cromatice, oferind o imagine foarte bună. Pentru a schimba între vederea telescopică şi cea normală, regiunea centrală a lentilei de contact are un filtru polarizator în faţa sa, iar persoana ce poartă lentilele va purta o pereche de ochelari 3D TV. Schimbând starea de polarizare a ochelarilor, utilizatorul poate alege între vederea normală şi cea amplificată.
De ce au conceput cercetătorii o astfel de lentilă de contact? Pentru persoanele care suferă de degenerarea maculară asociată înaintării în vârstă. Această afecţiune vătămează fovea din centrul retinei, însă perifovea, regiunea aflată la marginea retinei, continuă să funcţioneze. Fără fovee, oamenii nu pot vedea detaliile fine, precum textele de pe o pagină. Aceste lentile telescopice permit concentrarea imaginiii asupra regiunii externe, oferind din nou oamenilor şansa de a vedea şi detaliile fine.
Deşi aceste lentile telescopice sunt destinate persoanelor ce suferă de degenerare maculară, nu există nimic care să prevină oamenii perfect sănătoşi să le poarte, obţinând astfel o vedere mult mai bună decât cea obişnuită.