Cea mai profitabilă companie este gigantul petrolier ExxonMobile, potrivit Forbes
În timp ce economia mondială se duce de râpă, cele mai mari companii din lume prosperă. Ba chiar îşi măresc profitul. Revista Forbes a publicat lista firmelor care nu s-au lăsat doborâte de criză în ultimul an.
Statele Unite şi China domină clasamentul Forbes la fel ca în anii precedenţi. Astfel, gigantul petrolier ExxonMobile este cea mai profitabilă companie, obţinând venituri de peste 40 de miliarde de dolari.
Întreprinderea se află pentru prima dată în fruntea topului şi a detronat conglomeratul bancar JP Morgan Chase. Acesta se situează abia pe poziţia a doua, cu un profit de aproape 20 de miliarde de dolari.
Podiumul este completat de General Electric. Deşi a resimţit criza din zona euro, compania a rămas stabilă din punct de vedere financiar, având şi un profit modest de 14 miliarde de dolari.
Urmează grupul energetic Royal Dutch Shell, care operează în peste 80 de ţări şi produce peste 3 milioane de barili de petrol şi gaz pe zi.
O creştere puternică a înregistrat Banca Industrială şi Comercială a Chinei, care a urcat două poziţii în clasament. Aceasta este cea mai mare companie din regiunea Asia-Pacific, cu un venit total de peste 80 de miliarde de dolari.